Exclusiv Ilie Dumitrescu, apel în direct înainte de România - Kosovo: ”Ca răspuns pentru ce au făcut! Ne-au jignit”
articol scris de Digi Sport12.11.2024, 23:21
România - Kosovo se joacă vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, în etapa a cincea a Grupei C2 din Liga Națiunilor. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul se va disputa cu casa închisă, iar FRF le-a adresat câteva rugăminți suporterilor naționalei României, pentru buna desfășurare a confruntării, în contextul în care în tur, la Priștina, imnul nostru a fost fluierat la scenă deschisă și din tribune s-au putut auzi scandări rasiste la adresa ”Tricolorilor”.
Ilie Dumitrescu, înainte de România - Kosovo: ”În momentul în care e intonat imnul lor, să aplaude toată lumea”
Mai mult, la duelul din preliminariile EURO 2024, România - Kosovo 2-0, meciul a fost întrerupt aproximativ o oră din cauza unui banner afișat de ultrașii din ”Uniți sub tricolor”, cu mesajul ”Kosovo e Serbia”.
Cu câteva zile înaintea partidei de pe Arena Națională, Ilie Dumitrescu a transmis un mesaj pentru suporterii naționalei. Fostul internațional a spus că, din punctul său de vedere, românii ar trebui să le dea o lecție kosovarilor, după jignirile de la Priștina.
”Eu mă gândeam la un scenariu: în momentul în care e intonat imnul celor din Kosovo, să aplaude toată lumea. Așa, ca un răspuns pentru ce au făcut ei. Așa, cu mănuși albe. Ei ne-au jignit, noi să aplaudăm, o chestie de asta, o lecție. Așa mi-aș dori eu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Dacă fanii României ar răspunde pozitiv la apelul făcut de ”Mister”, ar fi, probabil, un gest fără precedent. În general, în timpul intonării imnului adversarilor, publicul păstrează liniștea.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45).
Clasament Liga Națiunilor
Etichete: suporteri romania , ilie dumitrescu , romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...