Alvaro Morata a vrut să se retragă de la naționala Spaniei. Cum a fost convins să revină asupra deciziei
articol scris de Digi Sport12.10.2024, 09:46
Spania va da piept cu Danemarca, sâmbătă, 12 octombrie, de la 21:45, în cadrul grupei a 4-a din Liga A din Liga Națiunilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Confruntarea dintre cele două reprezentative va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări duelul pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Alvaro Morata, convins de Luis de la Fuente și de coechipieri să nu se retragă de la naționala Spaniei
Alvaro Morata (31 de ani) a prefațat duelul ibericilor contra danezilor, în cadrul unei conferințe de presă. Printre altele, spaniolul a abordat și alte subiecte, cum ar fi importanța sănătății mentale sau retragerea de la naționala Spaniei.
După ce a recunoscut de curând că a suferit din cauza depresiei, atacantul a transmis faptul că a luat decizia să se retragă de la naționala Spaniei după EURO 2024, însă a fost întors din drum de colegi și de selecționerul Luis de la Fuente (63 de ani), care i-au cerut să rămână alături de ”Furia Roja”.
”Nu vreau să mai vorbesc de problemele mele cu sănătatea mintală. Am înregistrat un documentar și totul se va vedea acolo la finalul anului.
Scopul meu este să nu îmi pară rău sau să plâng. Cunosc perfect situația în care mă aflu și accept toate tipurile de critici. Vreau doar să ajut și să dau naturalețe unui subiect care este important.
Sunt mult mai bine. De fiecare dată când mă uit la tricourile Spaniei, văd că nu au un singur petic, ci au două: cel pentru Liga Națiunilor și cel pentru EURO 2024.
În capul meu, turneul din această vară de la campionatul european ar fi fost ultimul pentru mine, dar antrenorul Luis de la Fuente colegii mi-au cerut să continui. M-au convins, iar când ai această încredere e mult mai bine”, a declarat Alvaro Morata, în cadrul unei conferințe de presă.
- 16 milioane de euro este cota de piață a lui Alvaro Morata, potrivit Transfermarkt.
- În 7 partide jucate de spaniol în acest sezon, Alvaro Morata a punctat de două ori și a oferit o pasă de gol.
- În 80 de meciuri pentru naționala Spaniei, Morata a înscris 36 de goluri.
Alice Campello, în lacrimi în plină stradă, după despărțirea de Alvaro Morata
Galerie Foto
La scurt timp după ce a semnat cu AC Milan, vârful spaniol a anunțat despărțirea de Alice Campello (29 de ani), prin intermediul rețelelor sociale. Spaniolul a susținut că motivul din spatele despărțirii de Alice Campello a fost reprezentat de certurile continue dintre ei, la care erau martori copiii lor.
- Alvaro Morata și Alice Campello s-au cunoscut în 2016, când atacantul era la Juventus, și s-au căsătorit un an mai târziu. Au împreună 4 copii.
Un alt motiv al rupturii dintre cei doi este reprezentat de faptul că Alice Campello nu a vrut să se mute înapoi în Italia, ca atunci când fotbalistul evolua pentru Juventus, și a vrut să rămână în continuare în Spania, la Madrid.
Recent, presa italiană a relatat că fosta parteneră a fotbalistului a fost văzută în plină strada cum plângea. ”Alice Campello, în lacrimi pe stradă în Madrid. Poate a fost la telefon cu Morata”, au titrat jurnaliștii de la Corriero dello Sport.
”Mamă a patru copii, a fost văzută în lacrimi în timp ce vorbea la telefon, pe o stradă din Madrid, loc unde a preferat să rămână decât să se întoarcă în Italia. A izbucnit în plâns în mijlocul străzii în fața tuturor și toată lumea a putut vedea asta.
Unul dintre fanii ei a vrut să se apropie de ea pentru a-i cere o fotografie, dar până la urmă a decis să nu o facă pentru că ea nu s-a oprit din plâns.
Convorbirea telefonică s-a încheiat cu Alice plângând și repetând numele 'Alvaro', fără să se oprească, deși, în ciuda acestui fapt, nu se poate ști dacă tatăl copiilor ei a fost pe linie”, au mai titrat oamenii de presă, conform sursei menționate anterior.
Etichete: spania , nationala spaniei , alvaro morata , retragere alvaro morata , furia roja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...