8 vedete din Premier League acuzate că s-au dat ”lovite” înaintea meciurilor cu Grecia și Irlanda
articol scris de Digi Sport13.11.2024, 14:03
Nu mai puțin de opt jucători dintre cei 26 anunțați inițial de selecționerul Lee Carsley (50 de ani) nu vor fi prezenți la echipa națională a Angliei pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reprezentativa Angliei va întâlni în deplasare Grecia pe 14 noiembrie, de la ora 21:45, și pe teren propriu pe Irlanda, pe 17 noiembrie, de la ora 19:00.
Ambele partide vor putea fi văzute pe Digi Sport 1. Abonații Digi România mai au posibilitatea să urmărească întâlnirile pe Aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro, pe teritoriul României.
8 vedete din naționala Angliei s-au dat ”lovite” și nu vor evolua în Liga Națiunilor
Cei opt internaționali englezi au invocat diferite probleme medicale pentru a motiva absența de la reunirea echipei naționale, iar presa din Anglia îi bănuiește că s-au dat ”loviți”.
Cole Palmer (22 de ani), Bukayo Saka (23 de ani), Declan Rice (25 de ani), Phil Foden (24 de ani), Jack Grealish (29 de ani), Trent Alexander-Arnold (26 de ani), Levi Colwill (21 de ani) și Aaron Ramsdale (26 de ani) sunt superstarurile care nu vor fi în lot pentru cele două partide, precizează si.com.
Sunt ultimele meciuri sub conducerea selecționerului interimar Lee Carsley, iar jucătorii au decis să rămână la cluburi, alături de personalul medical pentru a se recupera.
Carsley a fost nevoit să găsească înlocuitori. Morgan Rogers (22 de ani) de la Aston Villa, convocat pentru prima dată la națională, iar Tino Livramento (22 de ani) de la Newcastle, James Trafford (22 de ani) de la Burnley, Jarrod Bowen (27 de ani) de la West Ham și Jerrad Branthwaite (22 de ani) de la Everton sunt ceilalți înlocuitori cu care Anglia speră să câștige grupa din Liga B.
Clasament Grupa 2 din Liga B a Națiunilor
Thomas Tuchel va prelua selecționata Angliei în 2025
Actualul selecționer este la cârma echipei naționale ca interimar după ce Southgate și-a dat demisia. Cele două meciuri din Liga Națiunilor vor fi ultimele pentru acesta pe banca Angliei.
Thomas Tuchel a fost numit selecționer și va prelua echipa Angliei la începutul anului viitor.
Anglia are 9 puncte în 4 meciuri jucate, după ce a pierdut cu Grecia pe Wembley, scor 1-2, în octombrie.
Etichete: nationala angliei , jack grealish , phil foden , trent alexander-arnold , declan rice , bukayo saka , cole palmer , aaron ramsdale , levi colwill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...