Țicleanu, despre Craiova lui Mititelu: ”N-o să se lase până nu va reveni în Liga 1. Viitorul echipei e pe Oblemenco!”
16.04.2020, 08:52Aurel Țicleanu, fostul mare jucător al Universității Craiova, acum oficial în cadrul Federației Române de Fotbal, a vorbit în termeni laudativi la adresa echipei finanțate de către Adrian Mititelu, care evoluează în Liga 3 (liderul Seriei 4), FC Universitatea Craiova.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fosta glorie a ”Craiovei Maxima” crede că Mititelu este un patron de care fotbalul românesc are nevoie. În plus, a mai spus că omul de afaceri oltean a procedat foarte bine atunci când i-a cooptat în club pe Marcel Pușcaș, drept președinte, și pe Eugen Trică, antrenor.
”Normal că mai urmăresc și eu ceea ce se întâmplă cu echipa lui Adrian Mititelu, deoarece Universitatea are o masă importantă de suporteri, iar eu vă zic că viitorul acestei echipe este pe stadionul Ion Oblemenco.
Echipa pregătită de Eugen Trică are foarte mulți suporteri, iar unii dintre ei sunt plătitori de taxe către Primăria Craiova. Și ei au dreptul să își susțină echipa favorită de pe Ion Oblemenco și trebuie să recunoaștem că fotbalul românesc are nevoie de un patron ca Adrian Mititelu”, a spus Țicleanu, pentru ediție.ro.
Țicleanu: ”Sunt convins că e gata să plătească pentru a juca pe Oblemenco!”
În plus, Țicleanu spune că Mititelu este dispus să plătească pentru ca echipa sa să evoleze pe stadionul modern din Bănie și că nu va renunța la gândul său de a reveni în Liga 1, așa cum au mai cerut și alții.
”Vedeți și voi ceea ce se întâmplă acum în România, iar oamenii care investesc și vor investi în fotbal trebuie încurajați. Adrian nu vrea nimic gratis, iar eu sunt convins că el este gata să plătească pentru a juca pe Oblemenco.
Eu îl cunosc pe omul Adrian Mititelu și eram convins că o să se ridice de acolo de jos. Sunt sigur că nu o să se lase până nu o să revină din nou în Liga 1. Cine nu îl cunoaște pe Mititelu, atunci nu are rost să vorbească”, a mai spus Țicleanu.
Etichete: adrian mititelu , aurel ticleanu , fc universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...