Mircea Lucescu a fost în Regie să vadă Rapidul. L-a lăudat pe Daniel Pancu. Cum a răspuns antrenorul giuleștenilor
23.03.2019, 18:35Rapid - FCSB II 2-0. Printre spectatorii veniți în Regie pentru a urmări partida dintre Rapid și FCSB II, din etapa a 19-a a Ligii a 3-a, s-a numărat și Mircea Lucescu, unul dintre tehnicienii care a adus în Giulești un titlu de campioană. La finalul partidei, reputatul antrenor a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Daniel Pancu.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
"Sunt suporterul Rapidului. Am revenit pe un stadion care face parte din istoria noastră. Sunt bucuros pentru Pancu, va avea o carieră de durată. Îmi place ce joaca echipa, destul de bine, dar și partenerul a fost unul la înălțime. A fost un distractiv, de vacanță. Depinde doar de ei dacă vor promova în Liga 1", a spus Mircea Lucescu, la plecarea de la stadionul din Regie.
Rapid a câștigat partida după „dubla” lui Drăghiceanu din minutele 43 și 53, în fața a peste 6.000 de suporteri. Giuleștenii rămân lideri, cu 47 de puncte, profitând și de remiza Afumațiului. Cu toate astea, Daniel Pancu a avut motive de nemulțumire.
"Am întâlnit o echipă de copii a celor de la FCSB, care au vrut să facă meciul vieții. M-a nemulțumit faptul că am ratat trei ocazii imense și de lipsa de agresivitate în careul advers. S-ar putea să avem probleme dacă vom continua așa.
Îi mulțumim lui nea Mircea. Nu a venit pentru mine, a venit pentru Rapid. Contează enorm pentru mine ceea ce a spus. Dacă apreciază ceea ce fac, asta îmi va da curaj să continui și să realizez cât mai multe performanțe", a spus Daniel Pancu, antrenorul Rapidului.
Etichete: rapid , mircea lucescu , daniel pancu , fcsb ii , rapid - fcsb ii 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...