Video La 53 de ani, un fost campion cu Steaua a revenit pe teren și a marcat golul săptămânii în România
articol scris de Digi Sport29.10.2023, 17:23
Ionel Pârvu (53 de ani), fostul campion al României cu Steaua, o antrenează în prezent pe SR Brașov, formație din Liga 3. Acesta a revenit și pe teren, la 17 ani de la retragere, și a marcat un gol superb.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ionel Pârvu, gol de generic la 53 de ani
La începutul acestui an, Pârvu a început prima sa aventură ca antrenor. A preluat-o pe SR Brașov, însă a hotărât că încă mai poate să-și ajute echipa și din teren. La meciul cu Viitorul Onești din etapa a 10-a din Grupa 5, Liga 3, fostul fotbalist de la Steaua a înscris un gol de pus în ramă.
Galerie Foto
În secunda 65, Pârvu a preluat un balon respins de defensiva adversă și l-a catapultat direct în poartă, de la aproximativ 25 de metri. Reușita poate fi văzută în clipul video de mai jos, la minutul 14:20.
- Brașov, Steaua, PAOK, FC Onești, Fortuna Dusseldorf, Farul Constanța, Sandhausen, Metalurg Tavriya, Chernomorets și Poli Iași sunt echipele la care a evoluat Pârvu. A agățat ghetele în cui în 2006.
- 18 meciuri și două goluri a marcat Ionel Pârvu în UEFA Champions League.
”Intenția ar fi să intru să joc pe finalul meciurilor, asta doar dacă va fi nevoie. Eu spun că 10-15 minute la nivelul Ligii a 3-a nu ar fi o problemă să joc. Cred că ar fi și un imbold de moral pentru jucătorii tineri.
Anul trecut am jucat două meciuri. În al doilea am fost integralist și am jucat fundaș central. Un adversar a venit la mine și m-a întrebat câți ani am. Când i-am spus 52, a rămas mască!”, spunea Pârvu la începutul anului.
Remiza înregistrată în duelul cu Viitorul Onești a însemnat primul punct al sezonului pentru SR Brașov, care este ultima în clasament.
Etichete: sr brașov , ionel parvu , gol parvu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...