”Doar nu credeați că ne bateți!” Ce au scris fanii Stelei după victoria în zece oameni cu FCSB 2: ”Asta e diferența!”
articol scris de Digi Sport19.09.2020, 19:42
Steaua a câștigat încă o bătălie cu FCSB, creația lui Gigi Becali. ”Militarii” au învins cu 2-1 echipa a doua a omului de afaceri, după un meci în care au revenit de la 0-1, cu un om în minus.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii Stelei au sărbătorit victoria, atât pe străzi, cât și pe rețelele de socializare.
Fanii ”militarilor”, entuziasmați de victoria cu FCSB-ul lui Becali: ”Doar nu credeați că bateți Steaua!”
Chiar dacă n-au fost 100% mulțumiți de prestația echipei lui Daniel Oprița, suporterii ”militarilor” au savurat succesul împotriva formației patronate de Gigi Becali.
”Trei puncte importante, dar tot ce s-a întâmplat în acest meci lasă de dorit. Lotul trebuie evaluat în pauza competițională. Fără 3-4 transferuri bune, returul va fi și mai greu. Antohi și Răsdan trebuie să fie titulari. Unii n-au înțeles că nu mai sunt la Daco-Getica”, a scris un susținător stelist.
”Importantă e victoria. Ne așteaptă un meci greu cu Progresul. Lotul e bun, dar cred că meciurile cu amatorii li s-au suit la cap și au început să-și subestimeze adversarii”, a comentat un alt fan.
”Academia FCSB e pe locul 2 in țara, după Viitorul, așa că nu vă mai mirați”, a scris un alt suporter stelist.
”Lipsa jocurilor tari s-a văzut. Totuși, avem un lot foarte bun, cu dubluri pe fiecare post. Până la urmă, am întors rezultatul în 10 jucători. Forza Steaua”, a fost o altă reacție. ”Tot înainte” și ”Nu știu cât de bun a fost jocul azi, dar rezultatul a fost excelent” au scris și alți fani.
”Doar nu credeați că bateți Steaua București. În 10 oameni v-am înscris două goluri! Asta înseamnă Steaua, asta înseamnă spirit de învingător. Voi aseară, cu doi oameni în plus, ați primit două goluri. Asta e diferența”, a reacționat un susținător al Stelei pe pagina oficială a clubului.
Cum a bătut-o Steaua pe FCSB 2, în zece oameni
Galerie Foto
Începutul de meci a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Portarii Mihai Udrea și Ștefan Mușat au intervenit excelent în startul partidei.
Meciul a fost întrerupt în minutul 4, când David Flavius de la FCSB II a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost scos de pe teren după o ciocnire cu Emilian Pacionel. Medicii aflați în Berceni au solicitat intervenția amublanței, iar David Flavius a fost urcat pe targă și scos de pe teren.
FCSB II a reușit să deschidă scorul în prelungirile primei reprize, din penalty. Popescu a fost faultat în careu, iar Ardelean a înscris de la 11 metri.
Steaua s-a aruncat în atac după pauză, dar "militarii" au rămas în inferioritate numerică din minutul 62. Morariu a primit cartonașul roșu pentru un gest nesportiv. În mod ironic, la numai trei minute de la eliminarea lui Morariu, Steaua a reușit să egaleze. Zaharia a centrat, iar Chipirliu a înscris pentru 1-1.
Cele două echipe au căutat victoria pe final, dar Steaua a fost cea care a dat lovitura. Chiar dacă au jucat în zece oameni, "militarii" au avut puterea de a marca din nou. Antohi a dat golul victoriei, în minutul 90.
Etichete: steaua , fcsb 2 , csa fcsb , steaua-fcsb 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...