Exclusiv Vlad Iacob a vorbit despre discuțiile cu investitorii: ”Am avut obstacole, au fost diverși binevoitori!”
articol scris de Digi Sport07.09.2022, 19:16
Dinamo suferă din cauza problemelor financiare și în Liga 2. Chiar dacă în ultima perioadă s-a vorbit despre negocieri cu diverși investitori, până în acest moment, acestea nu au dus la niciun rezultat.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Totuși, Vlad Iacob a transmis la emisiunea Fotbal Club că discuțiile cu investitorii dispuși să finanțeze Dinamo continuă.
Vlad Iacob a vorbit despre discuțiile cu investitorii: ”Am avut obstacole, au fost diverși binevoitori!”
Administratorul special al ”câinilor” a transmis că Dorin Șerdean este dispus să renunțe la acțiunile pe care le deține, însă nu a dezvăluit și suma prin care acestea pot fi achiziționate.
În ceea ce privește situația financiară a lui Dinamo, Iacob a transmis că este una foarte dificilă și, așa cum a spus și Răzvan Zăvăleanu, trebuie rezolvată cât mai repede.
”Discuțiile continuă. Am avut diverse obstacole, au fost diverși binevoitori. Domnul Șerdean este dispus să cedeze pachetul pe care îl deține. Îl las pe dumnealui să spună cât. Ultima oară a întârziat și clubul a avut de suferit. Nu voi mai oferi public detalii pentru că există oameni care s-au insinuat în aceste negocieri și au dăunat.
Situația nu este extraordinară. Zăvăleanu are dreptate. Trebuie să rezolvam lucrurile cât mai repede. Comunic cu noua conducere DDB. Cred că această colaborare dintre noi va ajuta la redobândirea încrederii suporterilor. Vreau să fac o precizare. Toate sumele colectate de DDB au ajuns la clubul Dinamo. Au dat bani și în ultima vreme.
O victorie pentru noi ar fi extraordinară din toate punctele de vedere și pentru fani, și pentru potențialii investitori. Avem încredere în Burcă. Nu ne așteptam să facem minuni peste noapte. Burcă are niște obiective în contract. Știm foarte bine situația. Ar fi contraproductiv să schimbăm antrenorul după trei săptămâni, mai ales că a preluat echipa din mers”, a declarat Vlad Iacob.
Florin Prunea, veste proastă pentru Dinamo: "Domnul Murad nu va veni. Lumea se teme de litigii"
Deocamdată, administrația "roș-albilor" n-a reușit să convingă niciun investitor important să se alăture clubului Dinamo. Recent, Vlad Iacob a anunțat că negocierile cu grupul ONE au eșuat.
Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, a anunțat că vrea să investească în fotbal, dar s-a declarat nemulțumit de modul în care au decurs negocierile de la Dinamo.
Florin Prunea (54 de ani), fost jucător și președinte la Dinamo, a anunțat că Mohammad Murad nu va investi la Dinamo, iar fanii din DDB nu au puterea financiară necesară să cumpere restul acțiunilor.
"Pentru Dinamo este un an de sacrificiu. Se fac eforturi, dar trebuie să ia cineva echipa. Oricând Dinamo va reprezenta o tentație pentru investitori. Nu cred că vor lua fanii din DDB acțiunile, nu gratis. Celebrul Șerdean, care a nenorocit Dinamo, nu va pleca fără să ia bani, asta e clar.
Din ce știu eu, nu va veni domnul Murad la Dinamo. Am văzut că s-a negociat și cu o firmă puternică, din păcate nu s-a reușit. Cu siguranță, vor mai urma negocieri cu alți oameni potenți.
Planul de reorganizare a fost aprobat, nu mai e nimic ascuns la Dinamo. Dar cred că lumea se teme de ce va urma, litigiile cu jucătorii spanioli, care au câștigat în primă instanță, iar sumele nu sunt mici", a spus Florin Prunea, la finalul partidei Concordia Chiajna - Dinamo.
Etichete: dinamo , investitori , vlad iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...