VIDEO Urcarea Științei pe locul 1 a făcut pace între fani și „trădătorul” Dorel Stoica
26.10.2013, 22:59Exilată la Roşiorii de Vede, Craiova lui Mititelu îşi vede de treabă şi câştigă pe bandă rulantă meciurile considerate acasă. Victoria cu Gloria Bistriţa a venit, însă, în urma unei faze controversate - arbitrul a dat penalty după un duel între portarul Albuţ şi Goge, iar Săceanu a transformat lovitura de pedeapsă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Din pacate delegarea acestui arbitru a fost total neinspirată, a avut o zi proastă. Nu știu dacă e talentat sau nu, dar a greșit numai în favoarea craiovenilor”, a acuzat, la finalul meciului, antrenorul Gloriei Bistrița, Cristian Coroian.
Craiovenii nu sunt de acord, însă, cu acuzele bistrițenilor și spun că puteau câștiga chiar și mai clar. „Bistrițenii pot să spună ce vor. Toată lumea a văzut câte ocazii am avut. Azi putea fi un scor mai mare”, a spus Robert Săceanu.
Partida cu Bistriţa a însemnat şi revenirea lui Dorel Stoica printre olteni. Veteranul de 34 de ani plecase de la echipa lui Mititelu la începutul lui august şi a încercat, fără succes, să treacă în tabăra marii rivale CSU, clubul autorităţilor.
„Am avut ofertă și de acolo și din Liga 1, însă nea Adi nu mi-a dat drumul. Mă bucur că am revenit și am făcut o mare greșeală că nu m-am întors mai devreme”, a spus Dorel Stoica.
Fanii au trecut peste tentativa de trădare şi au făcut pace cu veteranul de 34 de ani la finalul meciului. Mai mult, suporterii au oprit autocarul echipei la întoarcere, la Caracal, şi au sărbătorit urcarea în fruntea clasamentului împreună cu jucătorii.
Etichete: arbitraj , mititelu , stiinta , acuze , dorel stoica , cristi coroian , fc universitatea craiova , fcu , stiinta-gloria bistrita , pace cu fanii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...