VIDEO Un prinț negociază cumpărarea Rapidului și va veni la meciul de sâmbătă! "Vrem o afacere bună"
07.05.2014, 22:35Soarele pare că va ieși, în sfârșit, și pe strada Rapidului. Aproape promovată pe linie sportivă în primul eșalon fotbalistic din România, gruparea giuleșteană mai are câteva emoții în ceea ce privește primirea licenței, dar șefii alb-vișiniilor au găsit un nou investitor potent.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Depășit de cheltuielile de la Rapid, patronul Adrian Zamfir a căutat un alt om de afaceri capabil să preia clubul, iar acesta a fost găsit tocmai în Yemen! Prințul Hussein Al-Ahmar Hussein Abdulah a aterizat deja în România pentru o întrevedere cu Adrian Zamfir, cu o cursă care l-a adus la București din Dubai.
De altfel, Zamfir a făcut o călătorie de afaceri în urmă cu scurt timp, tot în Dubai, unde sunt șanse mari să fi fost pregătit terenul pentru cedarea Rapidului. Personajul misterios nu a sosit singur în țară. El are alături un colaborator care vorbește bine româna, iar acesta a transmis mai departe mesajul lui Hussein Abdulah, reporterilor Digi Sport: "Suntem aici pentru clubul Rapid. Am venit să facem o afacere bună cu domnul Adrian. Voi fi prezent la meciul cu Slobozia!".
Zamfir l-a așteptat la aeroport pe arabul interesat de club, iar cei doi vor discuta despre situația Rapidului încă din cursul serii de miercuri. Meciul dintre Rapid și Unirea Slobozia, la care șeicul și-a anunțat prezența, are loc sâmbătă, în Giulești, de la ora 16:00. Datoriile Rapidului în acest moment sunt de aproximativ 4 milioane de euro.
Etichete: rapid giulesti , zamfir rapid , rapid zamfir , yemen , yemen rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...