VIDEO Tăbârcă: “Nici eu nu sunt plătit de 5 luni de zile. Promovarea e o utopie“
04.09.2013, 21:10Antrenorul celor de la Rapid, Sandu Tăbârcă, a fost de acord să explice, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea “Digi Sport Special“, de ce Ciolacu are dreptate (DETALII AICI), dar și de ce sunt șanse foarte mari ca giuleștenii să nu se prezinte la primul meci din Liga a II-a, sâmbătă cu ACS Berceni.
“În aceste condiții, sportul devine o chestiune secundară. Nu putem ascunde adevărul, suntem într-o situație critică, nu putem spune mai multe“, a spus Tăbârcă.
Chestionat dacă a mai vorbit cu cineva din conducerea clubului în ultima vreme, antrenorul alb-vișiniilor a replicat:
“Din păcate, n-am avut un dialog de săptămâna trecută, plus că nu văd rolul meu în aceste chestiuni de intermediere a problemelor. Eu am fost adus la echipă ca antrenor, nu să rezolv probleme administrative. M-am atașat de această echipă, am acceptat să mă întorc la Rapid doar după o discuție preliminară cu cei doi acționari în care am convenit ca în două-trei săptămâni ei să prezinte un plan viabil de redresare a echipei. În funcție de acest răspuns voi vedea dacă voi mai continua sau nu“.
Tăbârcă a lăsat de înțeles că-i dă dreptate lui Ciolacu și a spus că în aceste condiții nu știe ce se va întâmpla cu echipa în viitor.
“Nu cunosc detaliile contractuale ale jucătorilor, dar le dau dreptate. Sunt mari probleme. Nici eu nu sunt plătit de cinci luni de zile. În aceste condiții, nu voi putea sta pe bancă la meciul de sâmbătă. Săptămâna aceasta n-am făcut niciun antrenament. De aceea am și intervenit telefonic, ca să pregătesc ce se va întâmpla sâmbătă. te mai poți salva o dataă cu ajutorul galeriei sau cu un efort deosebit, dar fluctuațiile de pregătire nu sunt bune. Nu putem vorbi de performanță, promovarea este o utopie în acest moment.
Nu mai cred în vorbe, ci doar în lucruri scrise care trebuie respectate“, a conchis Tăbârcă la Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: rapid , situatie rapid , tabarca rapid , sanu tabarca , tabarca , tabarca cristescu rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...