VIDEO Sărbătoare cu șampanie la Voluntari, după ce Tibi Bălan & Co. au dus echipa în premieră în Liga 1
16.05.2015, 16:46FC Voluntari a promovat sâmbătă în Liga 1, cu 3 etape înainte de finalul campionatului și va fi prezentă în premieră pe prima scenă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fotbaliștii antrenați de Ilie Poenaru au făcut o primă repriză modestă în fața celor de la Rapid CFR Suceava, dar după pauză situația s-a schimbat radical. La doar un minut de la reluare, Mihai Ene a deschis scorul printr-un șut din marginea careului la care portarul oaspeților, Cătălin Pascal, a gafat incredibil. Tot Ene a majorat diferența în minutul 52, atunci când a fructificat cu latul din 3 metri o centrare venită de pe dreapta.
S-a terminat 4-1 pentru ilfoveni, care, prin această victorie, și-au asigurat matematic prezența pe prima scenă a fotbalului românesc începând cu vara acestui an. După ultimul fluier al arbitrului jucătorii s-au strâns la mijlocul terenului și au încins hora bucuriei. Șampania a fost deschisă de căpitanul Dinu Todoran, cel care a început proiectul din Liga a 3-a. Todoran este, totodată, cel care i-a convins pe jucătorii cu experință să vină alături de el la această echipă necunoscută până în urmă cu doi ani.
La meci a asistat și Daniel Pancu și nu este exclus ca din sezonul următor idolul galeriei rapidiste să îmbrace tricoul celor de la Voluntari.
"De acum începe greul, avem timp să facem o echipă bună, eu zic că suntem pe un drum bun și sper să nu ne facem de rușine în Liga 1. Nucleul de jucători este destul de bun și eu zic ca acest grup merită să joace în prima ligă. Daniel Pancu este prietenul nostru, un jucător extraordinar, un fotbalist de nota 10 și este binevenit aici. Îmi era dor de meciurile din Liga 1, mă uitam la televizor și îi vedeam pe foștii mei colegi.", a declarat Dinu Todoran, după ce FC Voluntari a promovat din punct de vedere matematic.
La FC Voluntari joacă de câțiva ani și fundașul stânga Florin Maxim. Fostul fotbalist al celor de la Sportul Studențesc speră să formeze la Voluntari o nouă gașcă nebună care să bage spaima în granzi.
"Am venit la echipa asta în Divizia C, am reușit două promovări din C în B și din B în A, cum mă pot simți decât foarte împlinit. Sincer, îmi era dor de meciurile tari, sper să ne concetrăm cât mai bine și să reușim rezultate excelente, să nu dezamăgim.", a spus și Florin Maxim.
Autor a două goluri în confruntarea de astăzi, Marius Ene abia așteaptă să simtă aerul primei divizii.
"Trebuie să vină câțiva jucători, pentru a crește nivelul valoric. Liga 1 este cu totul altceva decât liga secundă. Ne pregătim cât mai mult, vacanța va fi foarte scurtă, eu sper ca în aceste 3 etape care au mai rămas de jucat și care pentru noi nu mai contează, să ne pregătim destul de bine. Liga 1 este o provocare pentru noi cei care am trecut pe acolo, dar și pentru cei tineri care acum vor lua contact cu primul eșalon.", a precizat și Marius Ene.
Fost campion cu Unirea Urziceni, Tibi Bălan este pregătit pentru o nouă provocare. Ajuns la 34 de ani, mijlocașul care a trecut pe la Sportul, Rapid, Steaua și Timișoara are un singur obiectiv: să își pună experiența și tehnica în slujba echipei pentru a obține rezultate cât mai bune.
"Ne bucurăm că am reușit să ne îndeplinim acest obiectiv care ne-a fost impus. Eu zic că am reușit să promovăm meritat. Am câștigat două meciuri împotriva rivalilor noștrii chiar pe terenul lor, iar asta spune multe. Suntem fericiți mai ales că am reușit să promovăm cu trei etape înainte de final. Acum așteptăm prima ligă. Cheia succesului a fost atât experiența jucătorilor mai bătrâni cât și jucătorii tineri care au venit la echipă dornici să se afirme, să iasă din anonimat. Au înțeles cum stă treaba cu fotbalul la acest nivel. Avem nevoie de întăriri dar nu foarte multe pentru că este un grup frumos care merită să joace în această formulă.", crede Tibi Bălan.
Fericit a fost și Ilie Poenaru, care a trăit ca un leu în cușcă fiecare minut al confruntării. Tehnicianul de 39 de ani speră ca echipa pe care o antrenează să rămână cât mai multe sezoane în Liga 1.
"Am muncit foarte mult, am tras mult, am suferit la fel de mult dar contează că la final avem mai multe bucurii decât supărări. Pentru toți este o realizare. Rămâne valabilă zicala cu cine nu are bătrâni și își cumpere. În Liga 1 contează în continuare foarte mult să ai în echipă jucători cu experiență, am avut mare noroc cu toți acești jucători cu meciuri multe în prima ligă dar trebuie să îmbini experiența lor cu ambiția și determinarea celor tineri. La orice echipă care promovează este nevoie de întăriri dar în mare parte avem lotul format. Când am început acest proiect, când am construit acest grup știam că vom avea nevoie de jucători cu experiență și am adus fotbaliști care s-au pliat pe acest sistem de joc, care știu ce înseamnă fotbalul la acest nivel, tocmai pentru acest lucru au fost aici și au demonstrat că au valoare și am reușit să facem performanță împreună.", a concluzionat Ilie Poenaru care se află la prima promovare în Liga 1.
Etichete: video sarbatoare voluntari , video fc voluntari , video promvoare voluntari , video sampanie voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...