VIDEO Plecarea lui Pancu, văzută ca un semnal de alarmă: "Lucrurile nu sunt aşa cum trebuie să fie"
29.07.2015, 20:37Daniel Pancu s-a despărţit de Rapid şi a semnat cu nou-promovata FC Voluntari, iar plecarea jucătorului de 37 de ani din Giuleşti arată faptul că la gruparea alb-vişinie "lucrurile nu sunt aşa cum trebuie să fie", crede Virgil Drăghia, portarul aflat în conflict cu conducerea clubului condus de Valerii Moraru.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Faptul că Pancu a plecat este un semnal de alarmă. Dacă a decis să plece, e clar că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Şi Săpunaru, şi Nico au tras înainte un semnal de alarmă. Domnul Moraru a spus că a asigurat un buget de 1,5 milioane de euro. Dacă acest buget ar fi real, nu cred că ar fi problemele astea la club", a declarat Drăghia, la emisiunea "Fotbal Club", de la Digi Sport.
Jucătorul de 24 de ani are în continuare o situaţie incertă la club, din cauza datoriilor pe care conducerea le are la el. Drăghia e singurul jucător al Rapidului care nu a primit niciun ban de un an, de la venirea finanțatorului Valerii Moraru, în condițiile în care avea restanțe și înainte, când de conducere s-au ocupat Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu.
"Am nişte datorii mai vechi de recuperat. Aş vrea să le recuperez, la fel cum s-a întâmplat cu toţi cei care au jucat în liga a doua. Am rămas singurul care nu şi-a recuperat banii. Mi s-a spus că au avut alte plăţi la momentul respectiv. Acum negociem şi să vedem. Din ce am înţeles, clubul vrea reeşalonarea datoriilor pe o perioadă foarte lungă de timp. Cam cinci luni.
Mi-au propus să-mi dea nişte ordine de plată. Nu cred că voi accepta aşa ceva. Am fost dispus să accept plata în două tranşe şi să rămân la echipă în condiţiile lor.
Eram dispus să renunţ la o parte foarte importantă din contract, doar să rămân să joc. Eram dispus să fac anumite compromisuri, să renunţ la bani, ca să rămân la echipă. Pentru mine nu erau atât de importanţi banii din actualul contract, erau importanţi cei din urmă, pentru care am muncit", a explicat Drăghia.
Portarul intră în ultimul an de contract cu giuleştenii şi speră ca problemele să se rezolve, pentru a putea continua la Rapid.
"Mai am contract un an de zile, sper să ne înţelegem. Sper să nu fim nevoiţi să ne certăm. Cer exact ceea ce au primit şi ceilalţi colegi ai mei. Trebuie să-mi plătească 20.000 de euro şi rămân în condiţiile dorite de club", a precizat Virgil Drăghia.
Etichete: rapid , video , daniel pancu , virgil draghia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...