VIDEO Pavel Badea: "Ne-am săturat ca fotbalul craiovean să însemne scandal"
05.09.2013, 23:33După ce Adrian Mititelu a sesizat FIFA pentru situația iscată de înscrierea CS U Craiova, președintele echipei susținute de autorități a detaliat, în direct la Digi Sport Special, de ce echipa sa vrea să fie identificată celei care a existat până în 1992.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Clubul Sportiv Universitatea Craiova este înființat pe 5 septembrie 1948, de către studenți și profesori universitari, iar cei care își arogă azi tot felul de merite nu au nimic în comun cu Universitatea din Craiova, cu forul tutelar, în speță Ministerul Educației. Noi suntem club de stat și i-am reprezentat pe craioveni în toate competițiile sportive în care am fost angrenați, nu doar cu secția de fotbal, ci cu toate celelalte secții pe care le-am avut și le avem.
Acest club a fost port-stindardul Craiovei pe toate sporturile, nu numai pe fotbal, ci și pe handbal, pe baschet, pe volei, pe atletism, pe scrimă, pe judo, pe lupte, pe toate cele 14 sporturi pe care le avem în prezent. Sunt dezamăgit că oameni care nu au nicio legătură cu aceste lucruri își arogă merite pe care nu le au. Dânsul (n.r. Adrian Mititelu) are o societate comercială și își desfășoară activitatea, iar noi îi dorim multă baftă! Noi ce am făcut: am reînființat în cadrul Clubului Sportiv o secție de fotbal, secție care până în 1992 a activat în cadrul nostru, dar după aceea s-a separat.
Nu înțeleg această adversitate și această supărare duse la paroxism de finanțatorul din celălalt proiect care există în Craiova. Eu le cer tuturor celor care iubesc fotbalul să se identifice cu această echipă a noastră. Este un proiect care vrea să dea o altă imagine fotbalului din Craiova. Ne-am săturat toți, la nivel de comunitate, de scandaluri, de ură, de învrăjbire, de procese, de dosare și de alte lucruri care nu scot sportul în prim-plan. Ne dorim să vină craiovenii alături de noi, pentru că i-am reprezentat 65 de ani cu onoare ", a spus Pavel Badea în direct la Digi Sport.
Etichete: craiova , pavel badea , badea craiova , cs universitatea craiova , fotbal craiova , universitatea craiova cs u craiova , video badea ne-am saturat ca fotbalul craiovean , doua echipe in craiova , pavel badea presedinte cs u craiova , fifa cs u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...