VIDEO Moldovan: "Fug cam toți de Rapid, sper ca Niculae să nu-și găsească echipă și să vină să ne ajute"
25.01.2014, 01:03Odată ajunși în Antalya, pentru primul cantonament al anului, fotbaliștii Rapidului au intrat pe mâna antrenorului Viorel Moldovan, care îi vrea concentrați 100% asupra pregătirii de iarnă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ratarea câtorva transferuri l-a dezamăgit pe tehnicianul giuleștenilor, care a vorbit din nou despre venirea lui Daniel Niculae. "Sper să nu își găsească echipă în străinătate și să vină să ne ajute", spune Moldovan, care a precizat că le va acorda o atenție specială veteranilor lotului, Daniel Pancu (36 de ani) și Tiberiu Bălan (aproape 33 de ani).
"Avem o perioadă pregătire normală și corectă, vom trece prin toate etapele. Ne vom pune la punct atât fizic, cât și tehnico-tactic, vom avea și amicale. Trebuie să perfecționăm jocul, fiindcă trebuie să câștigăm toate meciurile pentru a promova și a reveni acolo unde ne este locul: în Liga 1. Nu vreau să aud lamentări și alte comentarii, trebuie să fie concentrați la ceea ce avem de făcut pe aici.", a declarat Viorel Moldovan, la capătul primului antrenament condus în Antalya.
"Din păcate, am pierdut unele transferuri în ultimul timp. Motivele le știți, fug cam toți de Rapid, pentru că ne aflăm într-o perioadă foarte delicată și mulți nu au încredere. Unii au pretenții și nu le putem satisface.", a adăugat antrenorul rapidist.
Revenirea lui Daniel Niculae la Rapid este încă un subiect arzător în Giulești, acolo unde este așteptat cu brațele deschise. "Mingea e la Daniel Niculae, îl aștept cu brațele deschise. Mă bucur să aud că a spus că va juca pentru Rapid, dacă nu își va găsi echipă în străinătate. Sper să nu își găsească echipă și să vină să ne ajute să promovăm. Am nevoie de întăriri, mai ales în compartimentul ofensiv, dacă nu de un atacant de mare valoare, atunci de doi atacanți.", a mai spus Moldovan.
Grijă pentru "bibelourile" Pancu și Bălan
Recuperat complet după accidentarea din vară, Bălan va avea parte de un tratament special, alături de Daniel Pancu, atacantul revenit din vacanță cu ruptură musculară (DETALII AICI).
"Tibi Bălan e recuperat complet. Trebuie să am mare grijă de el și de Pancu, fiindcă sunt jucători trecuți de prima tinerețe și trebuie să gestionez foarte inteligent situația lor. Practic, sunt precum bibelourile și mai ales în perioada asta trebuie să fiu atent, să nu îi dau peste cap.", a încheiat antrenorul alb-vișiniilor.
Etichete: daniel niculae rapid , viorel moldovan rapid , rapid cantonament antalya , moldovan rapid pancu balan daniel niculae
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...