VIDEO Dragomir: “Rapid va intra în faliment dacă nu rezolvă cu banii în 10 zile“
12.11.2013, 11:58Președintele LPF, Dumitru Dragomir, deplânge situația în care a ajuns clubul Rapid și spune că echipa este foarte aproape de faliment.
“Le recomand celor de la Rapid să caute urgent un om cu bani ca să n-ajungă în liga a cincea. Eu le dau acest sfat celor de acolo, chiar dacă galeria m-a înjurat în trecut, deși eu am ținut mereu cu Rapid, dar în spiritul legii“, a spus Dragomir.
Oficialul LPF este convins că dacă Rapid va intra în faliment, atunci va fi aproape imposibil ca echipa să-și mai revină.
“Mai au 10 zile ca să facă rost de bani, altfel s-a terminat cu Rapid. Cei care sunt acum în fruntea clubului sunt simpatici, dar n-au forța financiară pe care a avut-o Copos, spre exemplu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vă spun, George este un manager foarte bun, a știut să țină acest club 22 de ani ca nimeni altul. Îl laud, chiar dacă el m-a boicotat mereu. Puțină lume știe, spre exemplu, că eu am fost cel care l-a dus pe Copos la Rapid. Taher era titularul și eu am fost cel care l-a convins, acum 23 de ani, să-l accepte pe Copos“, a mai spus Dragomir.
Candidatul pentru un nou mandat în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal nu crede că Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir au potența de a ține un club de fotbal.
“Rapid este o stare de spirit, mai mult decât o echipă. Aici îți trebuie bani mulți ca să supraviețuiești. Este păcat să dispară un astfel de club, dar cei doi nu au banii necesari pentru a acoperi datoriile“, a conchis Dragomir.
Pe 18 noiembrie, planul de reorganizare al Rapidului va fi supus aprobării tuturor celor care au bani de luat de la Rapid, iar pe 22 noiembrie va trebui aprobat de Tribunal.
Etichete: dumitru dragomir , dragomir , datorii rapid , rapid faliment , nicolae cristescu , dragomir rapid , dragomir faliment rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...