VIDEO Alexa, după meciul cu Berceni: "E important că am terminat turul pe locul 1"
12.11.2015, 01:02VIDEO. Berceni - Rapid 1-2. Giuleştenii au terminat turul din Liga 2 pe prima poziţie după victoria împotriva ilfovenilor, având un avantaj de 3 puncte faţă de principala urmăritoare, Academica Clinceni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Aveam presiunea Clinceniului, care a venit lângă noi. E important pentru noi şi pentru mine că am terminat turul pe primul loc", a recunoscut Dan Alexa.
"Ne bucurăm că suntem pe primul loc şi ne aşteaptă un drum lung şi greu, dar important e să promovăm la final", a spus şi Iulian Popa.
Chiar mijlocaşul oaspeţilor a fost cel care a marcat cele două goluri ale victoriei, ambele de la punctul cu var. Al doilea penalty a fost contestat de gazde, care au apreciat uşoară căderea lui Embalo după duelul cu Fîşie.
"Dacă a dat arbitrul înseamnă ca e penalty. În fotbal se poate întâmpla să greşească şi arbitrul", a adăugat Popa, care a fost completat de antrenorul rapidiştilor: "Primul l-am văzut clar, la al doilea eram mai departe poziţionat, nu vreau să comentez arbitrajul. Am avut şi şansă la cele două bare ale Berceniului. Nu sunt mulţumit când adversarii au două situaţii aşa de clare de a marca. Trebuie să fiu realist şi să fac o analiză clară".
VIDEO CU DECLARAŢIILE CELOR DOI
Etichete: rapid , liga 2 , dan alexa , berceni rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...