Veste importantă pentru Steaua înaintea noului sezon! Răzvan Burleanu: ”S-a aprobat modificarea”
articol scris de Digi Sport23.07.2024, 20:59
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a luat o decizie importantă privind clubul Steaua București.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După ce în luna martie a acestui an, suporterii Stelei le-au cerut celor de la CSA și MApN să facă demersurile necesare pentru ca formația din Ghencea să fie denumită oficial doar ”Steaua București”, nu ”CSA Steaua”, a venit și răspunsul FRF.
Răzvan Burleanu a anunțat că numele clubului ”CSA Steaua” a fost modificat în ”Steaua București”
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat în cursul unei conferințe de presă că în timpul ședinței de marți, 23 iulie, a Comitetului Executiv s-a aprobat modificarea numelui echipei amintite.
Astfel, începând cu sezonul 2024/2025, noul nume al formației antrenate de Daniel Oprița va fi Steaua București, și nu CSA Steaua.
”Un alt subiect care s-a aflat astăzi pe ordinea de zi face referire la modificarea denumirii CSA Steaua în Steaua Bucureşti în noul sezon, în competiţia organizată de FRF.
S-a aprobat modificarea denumirii în noul sezon de Liga 2. Asta mi-a şi permis, când am făcut referire la Corvinul Hunedoara, să folosesc deja noua denumire Steaua Bucureşti.”, a declarat Răzvan Burleanu.
Daniel Oprița: ”La momentul ăsta nu am speranțe în privința promovării. Nu am auzit nimic până acum!”
În primele luni din an, în spațiul public s-a vorbit despre încercarea ”Militarilor” de a obține dreptul de promovare în SuperLiga.
Au apărut informații potrivit cărora se fac demersuri pentru obținerea dreptului de promovare, ba chiar că a fost trimis la Senat de către Consiliul Concurenței un document prin care s-ar demonstra că un club de drept public poate fi considerat profesionist, deci poate juca în SuperLigă.
Cu toate acestea, Daniel Oprița, antrenorul ”militarilor”, a transmis că nu a primit nicio veste din partea șefilor clubului, care au încercat să lucreze la schimbarea formei de organizare.
”La momentul ăsta nu am speranțe. Nu am auzit nimic până acum. La momentul ăsta, la cum văd că se mișcă lucrurile nu știu dacă se va mișca ceva. Cel puțin nu sezonul ăsta!
De asta spun că vom încerca să tratăm serios Cupa României. Am văzut exemplul Corvinului. Se poate, mai trebuie să ai și șansă. Spun că nu am speranțe, dar orice e posibil.
Problema e că timpul trece, începe campionatul. De asta am și decis să aduc jucători care își doresc foarte mult să se afirme.
La Steaua e o rampă de lansare pentru ei. Lumea se uită, pot sări în ochi. Poate și asta să fie o motivație pentru ei. Condițiile, suporterii o să îi motiveze.”, a declarat Daniel Oprița.
Etichete: csa steaua , frf , nume , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...