Unde a ajuns Vlad Muțiu, portarul crescut la școala din Ștefan cel Mare. "El e preferatul meu"
14.07.2020, 16:17Vlad Muțiu (25 de ani), portar crescut de Dinamo, a ajuns la Universitatea Cluj, formația din liga secundă antrenată de Adrian Falub.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adus de la Baia Mare în Ștefan cel Mare pe când era doar un copil, Muțiu a fost împrumutat la Râmnicu Vâlcea și Afumați, înainte să primească credit, la Dinamo, în urmă cu doi ani. A evoluat în 12 partide pentru formația roș-albă, a fost inițial pe lista preferaților lui Mircea Rednic, însă ulterior, șefii "câinilor" i-au comunicat că-și poate găsi altă echipă.
După ce sezonul trecut a jucat pentru gruparea lui Ciprian Marica, Farul Constanța, Muțiu (1,88 m) a semnat luna trecută cu Universitatea Cluj, formație care l-a cedat pe Dur-Bozoancă la Viitorul, echipa de care aparținea.
Vlad Muțiu: "Aș putea zice că îmi place mai mult fotbalul din Seria A, iar un factor important e reprezentat de suporteri"
Într-un interviu acordat siteului oficial al grupării Universitatea Cluj, Muțiu a dezvăluit care este portarul său preferat.
"Sunt foarte mulți portari pe care îi apreciez. Aș putea spune că în momentul acesta îmi place cel mai mult de Wojciech Szczęsny de la Juventus.
Eu consider concentrarea ca fiind un aspect cheie, să fii pregătit tot timpul în poartă, după putem vorbi de poziționare și de calitățile particulare ale fiecărui portar
Sincer nu am o echipă preferată. Urmăresc fotbalul din străinătate, însă sunt foarte multe echipe care îmi plac, așa că nu vreau să zic că apreciez o echipă mai mult sau mai puțin.
Spre exemplu, îmi place foarte mult Juventus pentru fotbalul lor, pentru stilul de joc, iar Napoli pentru suporteri. Aș putea zice că îmi place mai mult fotbalul din Seria A, iar un factor important e reprezentat de suporteri", a declarat Muțiu, pentru sursa mai sus menționată.
Într-un interviu pentru Digi Sport, Emilian Dolha (40 de ani), fost portar în Ștefan cel Mare, a povestit în urmă cu 10 zile cum după un meci jucat pe teren propriu i-a oferit un suvenir lui Muțiu, copil de mingi, în urmă cu 10 ani, pe arena clubului roș-alb.
Etichete: dinamo , universitatea cluj , vlad mutiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...