Oficial Un nou antrenor italian în fotbalul românesc
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 17:27
Un nou antrenor italian și-a făcut loc în fotbalul românesc, după nume precum Cristiano Bergodi, Nicolo Napoli, Dario Bonetti sau Giovanni Costantino, venit recent la FCU Craiova.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Italianul Diego Longo (47 de ani) este noul antrenor al celor de la Chindia Târgoviște, după demiterea lui Vasile Miriuță (55 de ani).
Diego Longo a semnat cu Chindia
Chindia Târgoviște a anunțat venirea lui Diego Longo pe banca tehnică a clubului dâmbovițean prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.
”Bine ai venit, Diego Longo!
Diego Longo este noul antrenor principal al echipei Chindia Târgovişte. Tehnicianul in vârstă de 47 de ani a fost antrenor principal al echipelor: KF Teuta, FC Flamurtari, FK Kukësi si antrenor secund: Dinamo Kiev, Al-Hilal, PAOK Salonic si Skoda Xanthi.
Mult succes la Chindia Târgovişte şi cat mai multe reuşite la clubul nostru!”, a transmis Chindia, pe Facebook.
În acest moment, Chindia ocupă locul 10 în Liga 2, cu doar 17 puncte acumulate, și este la trei lungimi distanță de ultimul loc de play-off.
Ce spunea Vasile Miriuță după ultimul meci la Chindia
Adus în luna august la Chindia, Vasile Miriuță a fost contestat încă de la numire. Rezultatul din meciul cu Mioveni, scor 0-2, le-a umplut și mai tare paharul fanilor, care i-au scandat demisia antrenorului.
După meci, Miriuță vorbea despre posibilitatea de a pleca de la echipă, mai ales că dâmbovițenii nu traversează cel mai bun moment.
"Am pierdut, ne-am fi dorit să câștigăm. Am luat acel gol, cred că se putea face mai mule. Am avut după niște situații, nu am marcat, au făcut-o ei și așa nu am reușit să intrăm în joc. Nu știu dacă a fost sau nu ofsaid, au fost niște greșeli în lanț. Ne-am fi dorit mult să câștigăm, nu e ușor de digerat o înfrângere acasă.
Era una dintre ultimele șanse de a intra în play-off. Asta e realitatea, e foarte greu. Trebuie să câștigăm următoarele două meciuri, dar e greu să stai într-un atacant, Moldoveanu.
(n.r. i s-a strigat demisia) Asta se întâmplă de când am venit, de două luni. Am venit împreună cu Andrei Cordoș și de atunci mi se strigă că sunt omul lui Cordoș. Nu e nicio problemă. Am dus altele mai grele.
Voi avea o discuție cu conducerea și, dacă se dorește, atunci voi pelca. Nu țin de scaun. Sunt supărat acum, trebuie să treacă și mâine voi avea o discutie cu oficialii", a spus Miriuță.
Etichete: antrenor chindia , diego longo , diego longo chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...