Video Exclusiv Tudorel Stoica, enervat de cererea făcută de FCSB: "Aroganța lui Gigi Becali e deja prea mare! Nu au ce căuta aici"
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 20:36
FCSB și CSA Steaua se află într-o nouă dispută, de data aceasta din cauza noului stadion Steaua, acolo unde și-ar dori să joace și echipa patronată de Gigi Becali.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
În acest sens, FCSB a făcut deja o cerere pentru a putea juca pe noua arenă. La scurt timp, fanii echipei Armatei au ținut să transmită un mesaj clar cu privire la această posibilitate, în meciul amical disputat împotriva lui Metaloglobus, 2-2.
Tudorel Stoica, convins că FCSB nu are ce căuta pe Stadionul Steaua
La fel ca fanii echipei militare, Tudorel Stoica a ținut să transmită că FCSB nu are ce căuta pe noul stadion din Ghencea. Într-o intervenție la Digi Sport 1, la emisiunea Fotbal Club, fostul mare mijlocaș al steliștilor a explicat motivele pentru care propunerea făcută de FCSB trebuie refuzată.
"Nu are ce să caute FCSB la Steaua, atâta timp cât s-au declarat public inamicii numărul unu al clubului Steaua. Când îți neglijezi obiectivele tale ca să faci rău altei echipe... Nu cred că un dușman poate să aibă pretenții. Dacă erau mai diplomați și știau cum să se comporte, poate că ar fi meritat, dar deja e mult să joace FCSB aici pentru că este stadionul echipei Steaua.
Sunt două echipe diferite, una e în liga a doua, cealaltă în prima ligă. Aroganța lui Gigi Becali este deja prea mare! Cine se ocupă de finanțarea și organizarea stadionului? Este terenul armatei! Să se ducă la Arcul de Triumf, de ce nu au reușit acolo? Sau pe la prietenii lor, pe la Botoșani, pe la Buzău, poate vor reuși să joace acolo. Aici deja nu au cum să joace.
Eu v-am spus părerea mea și cred că armata e într-o poziție mult mai importantă să vă răspundă la această întrebare, dar părerea mea e că nu ar trebui să-i primească niciodată pentru ceea ce au declarat sau făcut. Din punctul meu de vedere n-au ce căuta, să se ducă unde vor ei. Un dușman nu ai cum să-l primești în casă, n-are ce căuta, ce să mai...", a declarat Stoica la Fotbal Club.
FCSB, cerere oficială pentru a juca pe stadionul Steaua! Anunțul lui Gigi Becali: "Arcul de Triumf nu se poate închiria"
Gigi Becali a spus că actele făcute pentru stadionul Arcul de Triumf nu sunt în regulă, astfel că arena nu poate fi închiriată acum: "Am făcut cerere pentru Ghencea, noi facem totul sub formă legală. Vrem să vedem, am făcut și la Arcul de Triumf și ne-au spus că nu au încă modalitatea de a închiria, nu au forma juridică necesară.
Am făcut și la Ghencea, să vedem ce ne spun. Știți ce au făcut cei de la CSA Steaua? S-au încurcat ca puiu-n lână, și-au dat seama că nu au nicio finalitate. Dacă dau echipa, intră în bucluc. Dacă nu o dau, nu pot promova. Dacă vor să o dea, nu au cui!", a spus Gigi Becali, la ProX.
Etichete: steaua , csa steaua , tudorel stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...