Galerie Foto Stadionul celor de la UTA Arad, tot mai aproape de finalizare. Au fost montate primele scaune
25.07.2019, 18:26Noul stadion al celor de la UTA Arad, ”Francisc Neuman”, este aproape de a fi dat în folosință. Arădenii vor putea juca pe teren propriu în această toamnă, sau, cel mai târziu, în primăvara anului viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Momentul așteptat de ani de zile este cu un pas mai aproape de suporterii ”Bătrânei Doamne”: au fost montate deja primele scaune în tribune, iar în luna august vor începe lucrările la gazon, potrivit sportarad.ro. Stadionul va avea o capacitate de 12.000 de locuri, iar costul total asl arenei va fi în jur de 14 milioane de euro.
Galerie Foto
Laszlo Balint, antrenorul de la UTA Arad, impresionat de lucrările de la noul stadion
Laszlo Balint a devenit antrenorul arădenilor în luna mai și a afirmat că lucrările pentru noul stadion l-au convins să facă această alegere.
”Faptul că oamenii de acolo au încercat să finalizeze cât mai repde stadionul a fost unul dintre atuurile cu care m-au convins să merg la UTA. În acest moment, se poate spune că stadionul este pe ultima sută de metri în ceea ce privește construcția. Din ce discuții am avut cu oamenii de acolo, cel târziu în august sau septembrie să putem juca meciuri oficiale pe noul stadion.
Toată lumea știe ce suporteri sunt la Arad, ce emulație se va creea odată cu inaugurarea noului stadion. Sunt convins că se va crea o emulație extrem de benefică pentru echipă. UTA este o echipă foarte iubită, cu suporteri foarte pretențioși”, a spus Laszlo Balint, la Digi Sport Matinal.
Etichete: stadion , arad , uta arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...