Și antrenorii se accidentează! Erik Lincar ajunge la RMN după U Cluj - Poli Timișoara
articol scris de Digi Sport04.08.2021, 14:04
Universitatea Cluj a câștigat primul meci al sezonului din Liga 2, cu Politehnica Timișoara, scor 3-0, dar poate pierde un om important. Nu este vorba despre un jucător, ci despre antrenorul Erik Lincar.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul clujenilor avea dureri la tendonul lui Ahile. Accidentarea a recidivat, astfel că Lincar va trebui să efectueze o investigație RMN. La meciul cu Timișoara, antrenorul a apărut cu piciorul în ghips.
Lincar, accidentat la tendonul lui Ahile
„Accidentarea la tendonul lui Ahile a antrenorului nostru a recidivat pe parcursul partidei de aseară. Vom avea parte de un verdict mai clar asupra accidentării, vineri, când Erik Lincar va efectua o investigație RMN”, se arată pe pagina oficială a Universității Cluj.
Se pare că Lincar s-a accidentat chiar înaintea debutului în Liga 2 la U Cluj, astfel că a fost surprins cu piciorul imobilizat la meciul cu Poli Timișoara. Antrenorul a țopăit spre marginea terenului atunci când a vrut să transmită anumite indicații.
Într-o situație similară s-a aflat antrenorul Thomas Tuchel, în august 2020, la finala Champions League. Germanul o antrena atunci pe PSG, iar la finala cu Bayern Munchen a apărut cu piciorul în ghips.
Etichete: universitatea cluj , erik lincar , accidentare erik lincar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...