Video Schumacher și Niculescu, reacții dure după Mioveni - Șelimbăr 0-0: ”Nu mi-a plăcut absolut nimic!” / ”E greu!”
articol scris de Digi Sport15.04.2024, 20:09
Meciul dintre CS Mioveni și CSC Șelimbăr a fost cel care a închis etapa cu numărul 4 a play-off-ului din Liga 2. Cele două au remizat, scor 0-0.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Niciuna dintre cele două echipe nu a creat suficient pericol la poarta adversă pentru a marca, iar acest lucru a fost evidențiat și de antrenori, la finalul partidei.
Claudiu Niculescu și Constantin Schumacher, dezamăgiți după CS Mioveni - CSC Șelimbăr 0-0
Înaintea acestei partide, cele două au avut un parcurs identic în play-off. Ambele au pierdut meciul de debut, iar apoi au remizat în următoarele două. Nicio echipă nu a reușit să marcheze astăzi, iar confruntarea s-a încheiat într-o remiză albă, scor 0-0.
În urma acestui rezultat, ambele formații au rămas fără victorie în play-off. CSC Șelimbăr a rămas pe locul secund, cu 45 de puncte, în timp ce CS Mioveni este pe 6, cu 36 de puncte.
Cei doi antrenori au recunoscut că partida nu a fost una deloc spectaculoasă, iar ritmul a fost unul scăzut, motiv pentru care nu au avut prea multe de comentat pe seama jocului.
VIDEO cu rezumatul meciului CS Mioveni - CSC Șelimbăr 0-0
Claudiu Niculescu, după remiza albă dintre CS Mioveni și CSC Șelimbăr
”Concluziile nu sunt multe, am făcut un meci foarte slab, chiar nu mă așteptam. Nu am ce să extrag, nu mi-a plăcut absolut nimic. Am arătat ca o echipă aflată în vacanță. Sper să reușesc să-i motivez pe băieți pentru ultimele meciuri rămase.
Probabil e acea relaxare când nu mai ai niciun obiectiv. Încerc să găsesc circumstanțe atenuante. Nu suntem în vacanță, trebuie să ne schimbăm atitudinea.
Nu poți să progresezi așa. Aveam momente când nu aveam o evoluție bună, dar mergeam acasă și-mi făceam auto-critica. Trebuie să înțelegem că nu se poate face performanță fără atitudine.
Nu simțim fiorii meciurilor care vor decide echipele promovate, dar asta este meseria noastră și trebuie să o facem până la capăt. Trebuie să ne trezim și să arătăm de ce am ajuns în play-off”, a afirmat Claudiu Niculescu după partida cu CS Mioveni.
Declarațiile lui Constantin Schumacher, după CS Mioveni - CSC Șelimbăr 0-0
”Putem să spunem că nu ne convine, am jucat cu o echipă bună, care nu are emoții. Ne-am dorit să câștigăm. Prima repriză a fost a noastră, iar a doua le-a aparținut lor.
Se vede oboseala, pentru că jucăm din 3 în 3 zile. Îi felicit pentru atitudine. Știu că nu a fost un meci strălucit, dar s-a văzut oboseala. E greu pentru o echipă de liga a doua să ducă asemenea ritm.
Important e să fim la capacitate maximă, pentru că e greu. Sper să refacem jucătorii accidentați. Mai este o lună de zile, iar importantă este refacerea jucătorilor”, a declarat Constantin Schumacher după remiza cu CSC Șelimbăr.
Etichete: cs mioveni , claudiu niculescu , constantin schumacher , csc selimbar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...