Schimbare de strategie la FCSB, după 4 sezoane fără titlu! ”Acesta este obiectivul nostru!”
07.07.2019, 14:54FCSB va debuta oficial în noul sezon joi, 11 iulie, când va avea loc prima confruntare cu Milsami Orhei, din turul doi preliminar al Europa League. Partida, care se va juca la Giurgiu, de la ora 21:30, este una extrem de importantă pentru roș-albaștri, care au drept obiectiv pe termen scurt calificarea în faza grupelor. Vicecampioana Ligii 1 nu va beneficia acum de cel mai bun lot.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Tănase a dezvăluit care va fi tactica pe care el și colegii săi o vor adopta contra grupării din Republica Moldova.
”Putem trece de ei, dar și de adversara din turul următor, dar trebuie să fim concentrați din primul și până în ultimul minut. Pentru că orice adversar îți poate pune probleme. Se poate baricada în propria jumătate și mai apoi să-și dea gol pe contraatac. Așa că trebuie să ne luăm toate măsurile.
Mai ales că aceste meciuri sunt foarte importante pentru noi. Obiectivul nostru acesta este, calificarea în grupele Europa League, pentru că de acolo vin banii”, a spus Tănase.
Momcilovic, Alexandru Stan, Gnohere și Moruțan, marile absențe cu Milsami pentru FCSB
Pentru primul duel cu gruparea din Moldova, Bogdan Andone (44 de ani), tehnicianul roș-albaștrilor, are mai multe probleme de lot. În primul rând, sunt accidentații Marko Momcilovic, Alexandru Stan, Harlem Gnohere și Olimpiu Moruțan. Ultimul a intrat recent pe lista indisponibililor, din cauza unei înttinderi de ligamante la genunchi, și va fi iar apt de joc peste două luni. În schimb, nu este clar în acest moment dacă fundașul sârb va mai juca vreodată fotbal de performanță.
Alexandru Stan și Gnohere sunt în plin proces de recuperare și nu va mai trece foarte mult timp până când cei doi vor fi iar buni de joc.
Tehnicianul nu s-a bazat în pregătirea de vară nici pe cei patru care au fost la naționala U21, Florinel Coman, Dennis Man, Andrei Vlad și Dragoș Nedelcu. Acum, rămâne de văzut dacă aceștia vor fi incluși sau nu în lotul pentru joi, în condițiile în care abia ieri au intrat în programul echipei.
Etichete: florin tanase , fcsb , amicale fcsb , meciuri fcsb , fcsb milsami orhei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...