Romeo Surdu e gata de debutul pe teren propriu la noua sa echipă din Liga 2: "La anul vrem să promovăm"
28.03.2019, 19:30Romeo Surdu a surprins prin venirea la Farul Constanţa, aflată în acest moment pe loc retrogradabil, 17, în Liga 2.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul atacant al lui CFR Cluj, Steaua şi Rapid a jucat ultima oară în Moldova, pentru Milsami Orhei, şi ar fi preferat să-şi continue cariera tot în străinătate.
"Am aşteptat foarte mult să plec, vă zic sincer, în străinătate. N-am mai plecat şi atunci am fost sunat de patronul echipei, de conducerea echipei şi m-au întrebat dacă îmi doresc să vin să-i ajut. Şi atunci am decis să nu mai aştept alte oferte din străinătate şi am decis să vin să ajut Farul Constanţa. În primul rând, obiectivul e să ne salvăm de la retrogradare. Este cel mai important pentru mine, pentru grup, cât şi pentru acest oraş, care este un oraş frumos şi ar fi păcat ca această echipă să nu rămână în Liga 2. Cu obiectivul următor ca la anul să ne batem la promovare", a declarat Surdu la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Chindia.
Romeo Surdu a debutat pentru Farul în meciul cu Metaloglobus
Fotbalistul în vârstă de 35 de ani a debutat pentru Farul etapa trecută, când a fost introdus în minutul 73 al partidei cu Metaloglobus, din deplasare. Surdu e convins că "marinarii" pot da lovitura sâmbătă, contra târgoviştenilor.
"Va fi un meci cu o echipă care îşi doreşte să ajungă în Liga 1 şi va fi foarte dificil, dar noi ne dorim foarte mult să câştigăm, să adunăm puncte şi să rămânem în Liga 2. Pot să aduc un plus de experienţă, determinare şi sper ca sâmbăta asta să se vadă pe teren. Nu vreau neapărat să marchez, ci să câştigăm. Avem o echipă cu potenţial. Trebuie să muncim mai mult, mai mult decât o fac alţii şi atunci vor veni şi rezultatele", a mai spus Romeo Surdu.
Farul e pe locul 17, cu 26 de puncte, două puncte sub ultimul loc salvator, în timp ce Chindia e pe 4, cu 57 de puncte, două sub liderul Sportul Snagov.
Farul - Chindia va fi în direct la Digi Sport 1 şi pe digisport.ro sâmbătă, de la ora 14:30.
sursa foto: liga2.ro
Etichete: romeo surdu , revenire romeo surdu romania , farul chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...