Video Rapid - Hapoel Haifa 3-3. Spectacol în Regie, în ultimul amical al giuleștenilor, cu echipa lui Tamaș
22.07.2019, 19:30Rapid a remizat cu Hapoel Haifa, echipa lui Gabi Tamaș, care nu a făcut parte din lot. În ultimul amical al verii înainte de startul Ligii secunde, echipa lui Pancu a deschis scorul în minutul 19, prin Drăghiceanu, care a profitat de o gafă a adversarilor. Fostul dinamovist, Facundo Mallo, a majorat avantajul, iar Rapid avea 2-0 la pauză.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Israelienii au redus din diferență în minutul 61, iar Goge a nimerit transversala în minutul 74. Israelienii au marcat două goluri într-un singur minut, după gafele portarului de rezervă, Achiriloaie, și au preluat conducerea.
În cele din urmă, giuleștenii au egalat din penalty, în minutul 84, prin Vlada, iar Rapid - Hapoel Haifa s-a terminat 3-3.
LIVE VIDEO Rapid - Hapoel Haifa:
UPDATE min. 84: GOOOOOL Rapid, din penalty! Șutul lui Sandro îl lovește în mână pe un adversar, iar arbitrul arată punctul cu var. Vlada transformă cu siguranță lovitura de pedeapsă.
UPDATE min. 78: GOOOOOL Hapoel! O nouă gafă a rapidiștilor, după o ieșire hazardată a portarului Achiriloaie, îi face pe cei de la Hapoel să marcheze al doilea gol într-un minut.
UPDATE min. 77: GOOOOOL Hapoel! După o pasă greșită a lui Sandro în spate, portarul Achiriloaie iese aiurea din poartă, iar israelienii marchează ușor.
UPDATE min. 74: Bară Rapid. Goge trage tare din careu, dar mingea se duce direct în transversală.
UPDATE min. 61: GOOOOOL Hapoel! După un corner, Kapiloto nimerește bara, mingea ajunge la rapidistul Sefer care respinge aiurea, spre propria poartă, iar Buzaglo înscrie din apropiere.
UPDATE min. 46: Începe repriza a doua.
UPDATE min. 45: La pauză, Rapid conduce cu 2-0.
UPDATE min. 27: GOOOOOL Rapid! Sefer bate o lovitură liberă, iar fostul dinamovist, Facundo Mallo, trimite cu capul pentru 2-0.
UPDATE min. 19: GOOOOOL Rapid! Drăghiceanu profită de gafa unui adversar, recuperează mingea, trece de un fundaș al israelienilor și șutează de la marginea careului, fără vreo șansă pentru portarul advers.
UPDATE min. 1: Începe meciul Rapid - Hapoel Haifa.
Rapidul s-a întărit masiv în această vară, după promovarea în Liga a 2-a. Zece jucători noi au adus "alb-vișiniii", iar antrenorul Daniel Pancu e convins că giuleștenii vor îndeplini și următorul obiectiv: ajungerea în Liga 1 în 2020.
Rapid a câștigat toate amicalele din această vară
Rapid a câștigat toate meciurile amicale disputate în această vară. În Turcia a învins cu 2-1 pe Gazișehir Gaziantep, 3-2 și 2-1 cu Selecționata jucătorilor fără contract din Turcia, 2-0 cu Yeni Malatyaspor, 8-1 cu naţionala de tineret a Turkmenistanului, iar în țară a trecut cu 1-0 de Concordia Chiajna și tot cu 1-0 de Csikszereda.
"Am avut meciuri împotriva unor echipe turcești care se implică extraordinar în meciuri, ne-au dat moral rezultatele și evoluția noastră. Asemenea adversari nu vom avea în Liga 2, deci încrederea noastră la nivel maxim", a mai spus "principalul" Rapidului.
Etichete: rapid , gabriel tamas , hapoel haifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...