Primul meci oficial pentru CS U Craiova! Lincar: "Sper să fim la nivel înalt"
26.08.2013, 14:04Încep emoţiile pentru CS U Craiova. Echipa autorităţilor şi-a prezentat echipamentul pentru noul sezon, în care va debuta marţi. Prima competiţie oficială în care va juca este Cupa României Timişoreana, împotriva celor de la Pandurii II.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
"Mă aştept la un joc extrem de disputat, în care îmi doresc ca jucătorii mei să fie la cel mai înalt nivel. Ştiu că toată lumea îşi doreşte finala la Craiova, dar eu zic să avem puţină rabdare. Cu siguranţă, anul viitor Cupa va fi tratată mult mai serios, poate ajungem chiar în semifinală sau finală", a declarat Erik Lincar.
Nu Cupa României Timişoreana, ci promovarea in Liga întâi este principala ţintă a celor de la CSU Craiova în acest sezon.
"Echipa e în formare şi vedem ce se va întâmpla pe parcurs. Să nu vă gândiţi cumva că m-am referit la rezultate de cupe europene sau ceva de genul acesta. Deocamdată obiectivul nostru este să încercăm să promovăm în sezonul urmator", a afirmat şi Corneliu Stroe - preşedintele CA de la CS U Craiova.
Etichete: cupa romaniei , erik lincar , cs u craiova , meci cs u craiova , debut oficial cs u craiova , cs u craiova pandurii 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un tânăr din județul Cluj a fost oprit de polițiști, în toiul nopții, la volanul unei mașini, deși...