Prima reacţie a lui Daniel Pancu după ce a fost demis de la Rapid
09.03.2020, 16:31După Rapid-CSM Reşiţa, scor 0-1, conducerea clubului din Giuleşti a luat decizia schimbării antrenorului Daniel Pancu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul vişiilor lasă echipa pe locul 6, la două puncte de locul 2, care permite promovarea direct în Liga 1.
Daniel Pancu a fost demis, nu a renunţat el la funcţie
Cel care a condus Rapidul în ultimul an şi jumătate, Daniel Pancu, a ţinut să precizeze că a fost dat afară, nu a renunţat el la funcţie.
"Da, am fost la şedinţă şi s-a luat decizia să ne despărţim. Este vorba despre demitere pentru că eu, am mai spus, n-o să-mi dau niciodată demisia. Deşi eram convins că putem promova, s-a considerat că poate este nevoie de o schimbare. Chiar dacă în prima repriză cu Reşiţa, echipa a jucat foarte bine", a precizat Pancu pentru Digi Sport.
Decizia a fost luată astăzi, în urma unei şedinţe la care au participat acţionarul Victor Angelescu, preşedintele Ovidiu Burcă, Andrei Nicolescu şi antrenorul Daniel Pancu. Este vorba despre demitere, nu despre o demisie.
Victor Angelescu, acţionarul Rapidului, confirmă schimbarea lui Daniel Pancu
"Am discutat situaţia apărută după jocul cu Reşita, însă nu am luat o decizie. După amiază vom avea o nouă întâlnire şi este adevărat că e foarte posibilă înlocuirea lui Daniel. Aşa, în scurt, am făcut o listă cu trei antrenori şi rămâne să vedem ce decidem.
Nu vom avea alt antrenor mâine, pentru că nu ne gândisem până acum la schimbare. Pancone a avut toată încrederea şi susţinerea noastră", a declarat Victor Angelescu, acţionarul principal al Rapidului, pentru Digi Sport.
Printre numele vehiculate în anturajul Rapidului pentru poziţia de antrenor este cel al lui Dan Alexa, antrenor care a mai reuşit o promovare cu Rapid la finele sezonului 2015-2016.
Daniel Pancu a preluat Rapidul de la Constantin Schumacher în octombrie 2018
Daniel Pancu a preluat echipa de la Constantin Schumacher, în 2018, în Liga a 3-a, şi a reuşit să promoveze în Liga 2 la pas.
Rapid este tocmai pe locul 6, însă diferenţa până la locul 2, care asigură promovarea directă este de numai două puncte.
Etichete: antrenor rapid , daniel pancu , victor angelescu , demitere daniel pancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...