”Porțile li se închid!” Juniorii Rapidului, dați afară de Ioan Taban de la Pro Rapid!
11.04.2014, 19:14Pentru că actuala conducere a clubului din Giulești n-a mai achitat chiria de șase luni de zile, cel mai mult au de suferit juniorii alb-vișiniilor.
În vara lui 2013, în momentul în care s-au semnat actele între George Copos și Adrian Zamfir privind vânzarea Rapidului, unul dintre punctele din contract a fost legat de copii și juniori. Aceștia au fost lăsați să se antreneze la Pro Rapid, cu condiția ca noul patron să achite lunar o taxă de 1.000 de euro.
Numai că, potrivit prosport.ro, rapidiștii n-au mai achitat chiria în ultimele șase luni, astfel că Ioan Taban, președintele Consiliului de Administrație, a luat decizia de a-i evacua pe juniori.
”Au pus lacătul peste lacătul nostru, dacă nu jucăm meciurile de sâmbătă şi duminică aveam probleme cu echipa mare. Nu puteam să riscăm acest lucru. Am găsit însă condiţii foarte bune la Buftea pentru juniorii noştri. Domnul Taban nu ne mai lasă să folosim vestiarele şi terenul pentru jocuri şi antrenamente”, a declarat directorul sportiv al giuleştenilor, Dănuţ Perjă.
Giuleştenii au fost obligaţi să se reorienteze, iar de săptămîna viitoare se vor pregăti pe terenul unde se antrenează echipa mare. Cel mai probabil, meciurile le vor desfăşura la Buftea.
Declarația lui Perjă i-a contrariat chiar pe șefii clubului din Giulești, care au ținut să facă niște precizări, printr-un comunicat de presă.
”În luna septembrie 2013 a fost încheiat un contract între Fotbal Club Rapid SA, pe de o parte, şi SC Ana Residences SA, pe de altă parte, prin care Fotbal Club Rapid SA avea acces la unul din terenuri, cel aparţinând lui SC Ana Residences SA. În schimbul dreptului de a folosi acel teren Fotbal Club Rapid SA avea obligaţia de a plăti chiria stabilită.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De la data încheierii contractului Fotbal Club Rapid SA nu a plătit nici un leu chirie. Având în vedere această situaţie, contractul a fost reziliat de SC Ana Residences SA începând cu data de 1.04.2014. De la aceiaşi dată SC Ana Residences SA a interzis şi a restricţionat desfăşurarea oricăror activităţi pe terenurile sale.
Suntem surprinşi de declaraţiile inexacte făcute de domnul Dănuţ Perjă, având în vedere faptul că dânsul cunoaşte foarte bine situaţia terenurilor de la Pro Rapid. Considerăm că ar fi fost normal să ştie care este situaţia juridică de fapt şi care sunt prevederile contractului încheiat cu SC Ana Residences SA, având în vedere atribuţiile sale manageriale la FC Rapid.
Opinia noastră este că situaţia din prezent se datorează exclusiv FC Rapid SA, care nu şi-a respectat clauzele contractuale, ignorând atenţionările repetate ale SC Ana Residences SA".
Etichete: rapid , pro rapid , juniori dati afara de la pro rapid , situatie rapid danut perja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...