Pe ce a dat vina Daniel Oprița, după Steaua - FCU Craiova 0-0 + reacția lui Marius Croitoru
articol scris de Digi Sport02.09.2024, 20:30
Steaua și FCU Craiova au remizat în Ghencea, scor 0-0, în cadrul etapei a cincea din Liga 2.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Daniel Oprița a dat vina pe gazon, după Steaua - FCU Craiova 0-0: ”E destul de greu să joci pe un asemenea teren”
Daniel Oprița, managerul Stelei, crede că ”roș-albaștrii” ar fi putut să obțină victoria în partida cu oltenii, în cazul în care starea terenului s-ar fi prezentat în condiții mai bune.
”(n.r. Merita Steaua mai mult?) Dacă ne luăm după prima repriză, eu zic că da, merita. Am făcut pressing avansat, am încercat să le luăm mingea cât mai repede și să înscriem cât mai repede.
E destul de greu să joci pe un asemenea teren (n.r. se referă la starea gazonului). Nu am reușit să dăm gol repede și a intervenit oboseala. Nu e ușor să faci timp de 45 de minute pressing-ul pe care l-am făcut noi.
Ne trebuia un gazon mai bun. S-au jucat multe meciuri... Plus vremea care a fost. Probabil că trebuie schimbat, dar nu cred că este timp. Urmează să joace echipa națională și trebuie să jucăm și noi pe el. Asta e situația. Trebuie să acceptăm și să ne adaptăm.
Păcat nu a fost mai multă lume la meci, pentru un asemenea duel. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători buni. Acum nu mai luăm goluri, dar nici nu mai dăm”, a declarat Daniel Oprița, la flash-interviu.
Marius Croitoru: ”Singurul lucru care ne-a lipsit a fost golul”
”Un meci viu. Un meci disputat. Chiar dacă a fost la final o remiză, eu cred că a fost un meci cu ocazii, care a plăcut tuturor. Singurul lucru care ne-a lipsit a fost golul. Am dinamică bună și posesie. Am dominat Steaua, în special în repriza a doua.
În prima repriză, un plus pentru ei. Am ratat oportunitatea să marcăm, când a scăpat Abbey singur cu portarul. E un punct muncit, totuși.
Pentru noi este ceva nou să fim în Liga 2. Cel puțin pentru mine. Nu este ușor să joci rolul de favorită împotriva la orice echipă. Sunt niște lucruri pe care trebuie să ți le asumi, și ca jucător, și ca antrenor.
O să îl avem și pe Răduț, în momentul când o sa fie 100% din punct de vedere fizic. După această pauză de la echipa națională, o să îl vedeți și pe Răduț pe teren.
Este un jucător cu mare valoare și cu multă experiență. Ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Marius Croitoru, la finalul partidei.
Clasamentul din Liga 2, după Steaua - FCU Craiova 0-0
VIDEO cu rezumatul meciului Steaua - FCU Craiova 0-0
Etichete: gazon ghencea , daniel oprita , marius croitoru , rezumat steaua - fcu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...