Ovidiu Burcă a dus-o pe Dinamo în play-off, dar prelungirea contractului l-a surprins: "Uitasem că aveam clauza asta!"
articol scris de Digi Sport31.03.2023, 10:44
Dinamo s-a calificat în play-off-ul Ligii 2 după egalul de pe teren propriu cu Poli Timișoara, scor 1-1, din ultima etapă de sezon regulat în eșalonul secund.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Astfel, conform clauzei din contract, lui Ovidiu Burcă (43 de ani) i s-a prelungit în mod automat contractul, însă fostul fotbalist a fost luat prin surprindere atunci când i s-a comunicat că rămâne mai mult timp pe banca bucureștenilor.
Ovidiu Burcă uitase de clauza legată de calificarea în play-off
În cadrul unui interviu acordat recent, Burcă a povestit momentul în care administratorul judiciar al clubului l-a anunțat de prelungirea contractului.
"Eu nici nu m-am gândit la acest aspect, uitasem de asta. A venit Răzvan Zăvăleanu la final și mi-a spus că mi-a prelungit contractul și eu nu știam despre ce vorbea.
Am avut unele discuții la negocieri, când am venit. Atunci este singurul moment când un antrenor are putere, poate să impună condiții.
Eu uitasem că aveam clauza asta, că în caz de calificare se prelungește contractul. Nici nu îmi păsa", a povestit Burcă, potrivit Playsport.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - Poli Timișoara 1-1
Etichete: prelungire contract , ovidiu burca , play-off liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...