Ovidiu Burcă a dezvăluit "momentul cheie" al sezonului la Dinamo: "Eram dator cu lucrul ăsta"
articol scris de Digi Sport10.04.2023, 11:10
"Revirimentul" lui Dinamo din partea a doua a sezonului a fost explicat de tehnicianul echipei, Ovidiu Burcă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ovidiu Burcă, despre conferința de presă "incendiară" din iarnă
Antrenorul grupării bucureștene spune că a existat un "declic" adus de conferința sa de presă din iarnă, venită în urma grevei jucătorilor, care erau supărați pe întârzierile salariale.
"Nu vreau să am eu dreptate. Am făcut niște lucruri pe care le-am simțit. Am făcut conferința din două motive: pentru a opri o mentalitate păguboasă din vestiarul echipei, și cred că la momentul ăla am rezolvat problema asta, și pentru a le transmite un mesaj suporterilor.
Am vrut să le spun că odată cu acel moment oamenii trebuie să revină alături de noi. Cred că eram dator cu lucrul ăsta în special pentru cei care erau cu noi. Am promis că voi instala un ambient de performanță, așa cum am fost eu obișnuit. E un ambient profesionist la Dinamo acum, iar asta mă mulțumește", a spus Ovidiu Burcă, conform Playsport.
După conferința de presă, Vasile Buhăescu, Alin Dudea, Ștefan Fara și Bogdan Gavrilă și-au reziliat contractele cu Dinamo, fiind considerați vinovați pentru grevă.
Dinamo poate promova în Liga 1
Dinamo poate reveni în Liga 1 la doar un sezon după retrogradare.
"Câinii" sunt doar la un punct de Oțelul Galați, formație aflată pe locul 3 în play-off, poziție care ar asigura promovarea directă în prima ligă.
Pentru Dinamo urmează meciul cu Steaua, de pe 18 aprilie, care va fi în DIRECT pe Digi Sport 1 de la ora 19:00.
Etichete: antrenor dinamo , ovidiu burca , liga secunda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...