Oltenii încă nu se dau bătuți. FC Universitatea Craiova, în cantonament la Calafat!
20.02.2014, 21:06Componenții FC Universitatea Craiova nu mai au nicio șansă de a reveni pe Stadionul “Ion Oblemenco” după ce instanța le-a respins acestora contestația făcută împotriva evacuării dispuse de Primărie. La începutul acestei săptămâni, gruparea lui Adrian Mititelu a anunțat și că echipa își va suspenda activitatea pe termen nelimitat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cum până la startul returului mai sunt doar nouă zile, oltenii s-au hotărât totuși să-și reia antrenamentele. După ce au ratat alte zece zile de pregătire din cauza întârzierii reunirii lotului, elevii lui Nicolo Napoli vor încerca să înghesuie toată pegătirea în timpul scurt care a mai rămas. Ca atare, aceștia au plecat joi într-un cantonament la Calafat, același loc unde s-au pregătit și în vara anului trecut, la refacerea echipei după cei doi ani de absență din cauza dezafilierii.
Componenții alb-albaștrilor vor rămâne în orașul de pe malul Dunării până cu puțin timp înaintea meciului pe care îl vor susține sâmbătă, 1 martie, contra celor de la FC Olt.
Etichete: liga 2 digi sport , fc universitatea craiova , fc universitatea craiova cantonament calafat , fc universitatea craiova retur liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...