News Alert OFICIAL | Universitatea Cluj are un nou antrenor principal, după despărțirea de Adrian Falub
articol scris de Digi Sport16.09.2020, 20:39
Universitatea Cluj și-a numit un nou antrenor principal, după ce Adrian Falub a părăsit echipa ardeleană în urma startului foarte slab de campionat în Liga 2.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
”Șepcile roșii” l-au instalat pe banca tehnică pe Costel Enache (47 de ani), ultima oară antrenor la Petrolul, alături de care a ratat promovarea în prima ligă la finalul stagiunii precedente.
”Bun venit, Costel Enache! Să ne bucurăm împreună de cât mai multe succese!”, au scris oficialii de la ”U”, pe pagina de Facebook.
Cine este Costel Enache, noul tehnician de pe Cluj Arena
Fost mijlocaș de Liga 1, cu sute de prezențe la Ceahlăul Piatra Neamț, Costel Enache și-a început cariera de antrenor în 2008, la Roman.
A pregătit-o apoi pe Ceahlăul, între 2011 și 2013, după care a trecut la Poli Iași.
După experiența cu Poli, a pregătit, pe rând, selecționata U19 a României, Botoșani, Astra Giurgiu, Hermannstadt și Petrolul.
Etichete: u cluj , adrian falub , costel enache , antrenor universitatea cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...