OFICIAL | Rapid a reușit primul transfer din 2020. Cât au plătit giuleștenii
10.01.2020, 18:18Rapid a anunțat, vineri, transferul atacantului Valentin Alexandru (28 de ani), de la Gloria Buzău. Pentru atacantul născut în Popești-Leordeni va fi a doua experiență la Rapid, club care a plătit 30.000 de euro pentru transferul său.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Giuleștenii au anunțat transferul lui Valentin Alexandru pe site-ul oficial: "Sunt extrem de fericit să revin la Rapid, mi-am dorit foarte mult să intru în Familia Rapid, am ales cu sufletul, iar în vară sper să sărbătorim împreună promovarea", a spus Valentin Alexandru, conform sursei citate.
Valentin Alexandru ocupă locul 3 în topul marcatorilor din Liga 2, cu zece reușite. Atacantul adus de la Gloria Buzău a evoluat ultima oară pentru Rapid în urmă cu trei ani și jumătate. În ultimele două sezoane, Valentin Alexandru a promovat în Liga 1 cu Dunărea Călărași, respectiv Chindia Târgoviște.
Înainte de reluarea campionatului, Rapid ocupă locul 3 în Liga 2, cu 35 de puncte. Lider este UTA, cu 41 de puncte. CS Mioveni completează podiumul, cu 37 de puncte.
Rapid a trimis 3 jucători la alte echipe din Liga 2
Giuleștenii au decis în ultimele zile să trimită trei jucători sub formă de împrumut la alte formații din Liga 2. Alex Achiriloaei și Matei Babaua vor evolua până în vară la Pandurii Tg. Jiu, iar Gabriel Dodoi va juca pentru CSM Reșița.
La capitolul achiziții, antrenorul Daniel Pancu speră să obțină împrumutul lui Alexandru Ioniță II, de la Craiova.
Rapid, amical tare în cantonamentul din Turcia
Rapid se va reuni pe 13 ianuarie și va sta în București până pe 26 ianuarie, când este programată plecarea spre cantonamentul din Antalya (Turcia), acolo unde echipa va sta până pe 6 februarie.
Acolo, trupa lui Daniel Pancu va avea un meci amical cu bulgarii de la CSKA Sofia, locul 4 în acest moment, și unul cu echipa lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova, liderul detașat din seria a IV-a a ligii a treia.
CSKA Sofia are în lot jucători de milioane de euro. Cei mai valoroși sunt Tiago Rodrigues (3 milioane Euro), Ali Sowe (2.5 m), Ruben Pinto (2.2 m), Kristiyan Malinov (2.0 m) și Geferson (2.0 m), iar portar este lituanianul Cerniauskas, cunoscut românilor din perioada petrecută la FC Vaslui și Dinamo.
Lupta pentru promovare continuă la Digi Sport. Prima etapă din liga a doua, în 2020, e programată pe 22 februarie.
Etichete: rapid , liga 2 , valentin alexandru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...