OFICIAL Mititelu a cerut reprogramarea primelor două meciuri din Liga 2
25.02.2014, 11:06UPDATE 15:30: După ce Nanu a plecat de la echipă și jucătorii au părăsit cantonamentul de la Severin, oficialii clubului din Bănie au postat pe site-ul oficial un comunicat în care anunță că vor cere reprogramarea primelor două meciuri din 2014.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Având în vedere evenimentele de ultimă oră petrecute în viața clubului de fotbal Universitatea Craiova și pentru a putea participa, cu șanse reale, în competiția fotbalistică a Ligii a II-a, pe 26 februarie 2014, Universitatea Craiova va intreprinde demersurile legale pentru reprogramarea primelor două etape din Liga a II-a, respectiv meciurile cu FC Olt Slatina și FC Bihor.
Totodată în ceea ce privește prevederile Legii 69/2000, dar și prevederile statutului Federației Române de Fotbal, considerăm că motivele noastre sunt obiective și că nu există niciun impediment legal, regulamentar pentru respingerea acestor solicitări. Menționăm că astăzi, Universitatea Craiova a legitimat trei noi jucători, iar joi, 27 februarie, sau vineri, 28 februarie vor sosi la echipă alți trei jucători" e comunicatul postat pe site-ul oficial al echipei lui Mititelu.
Haosul continuă la FC Universitatea Craiova cu mai puțin de o săptămână până la startul returului din liga a doua. După ce în urmă cu o săptămână antrenorul Nicolo Napoli a fost demis iar în semn de solidaritate președintele Marcel Iancu a părăsit echipa, acum a venit rândul jucătorilor să-i întoarcă spatele lui Mititelu.
După ce luni Ștefan Nanu, înlocuitorul lui Nicolo Napoli, a părăsit echipa, azi fotbaliștii din Bănie au plecat din cantonamentul de la Severin, nemulțumiți că finanțatorul Adrian Mititelu nu și-a respectat niciuna din promisiunile făcute.
Surse din cadrul clubului oltean au anunțat că pentru prima dată Adrian Mititelu e dispus să retragă echipa din campionat și i-a chemat pe jucători la Craiova să le dea actele, aceștia urmând să devină liberi de contract.
După 14 meciuri disputate în acest sezon din Liga 2, FC Universitatea Craiova ocupă locul 4, cu 22 de puncte, la 6 lungimi în spatele liderului CS Universitatea Craiova. În prima etapă din 2014, echipa lui Mititelu ar trebui să joace, sâmbătă, 1 martie, pe terenul celor de la Olt Slatina.
Ștefan Nanu pleacă la Farul Constanța
Aventura lui Ștefan Nanu la FC Universitatea Craiova a durat doar o săptămână. Tehnicianul adus în locul italianului Nicolo Napoli a plecat din cantonamentul de la Severin, dar nu va sta prea mult pe bară. Nanu va semna un contract cu Farul Constanța, echipă în tricoul căreia a evoluat între 1995 și 1997.
Farul Constanța ocupă locul 9 în clasamentul Seriei I din liga a doua. După 14 meciuri, formația de la malul Mării Negre a acumulat doar 15 puncte.
Etichete: fc universitatea craiova liga 2 , fc universitatea craiova digisport , jucatorii lui mititelu au plecat din cantonament , mititelu vrea sa retraga echipa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...