OFICIAL | Adi Popa a semnat cu o altă echipă din România, după plecarea de la CSA Steaua
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 19:11
Adi Popa (34 de ani) a plecat de la CSA Steaua în această vară, după doi ani petrecuți la formația din Ghencea.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adi Popa a semnat cu Concordia Chiajna
În cursul zilei de joi, Concordia Chiajna a anunțat transferul lui Adi Popa. Fostul fotbalist de la CSA Steaua se află la a doua experiență în tricoul ilfovenilor, pentru care a mai evoluat în perioada 2010 - 2012, înainte să ajungă la FCSB.
Adi Popa a semnat un contract pe un an și va fi adversarul celor de la CSA Steaua în noul sezon.
"BUN VENIT, ADRIAN POPA!
Clubul Sportiv Concordia Chiajna și Adrian Popa au semnat un contract valabil până la data de 30.06.2024. Acesta a evoluat în ultimele două sezoane în Liga 2 la CSA Steaua București.
Adrian Popa a bifat în CV echipe precum FC Timișoara II, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Steaua București, FC Reading, FC Al-Taawon, Ludogoret Razgrad, FCSB, FC Voluntari, Academica Clinceni, CSA Steaua București și Concordia Chiajna. Mijlocașul în vârstă de 34 ani a mai evoluat la Concordia Chiajna în perioada 2010-2012, club cu care a reușit promovarea in Liga 1 în sezonul 2010-2011.
Adrian Popa a îmbrăcat tricoul echipei naționale a României de 24 de ori, reușind să marcheze de 4 ori.
La capitolul trofee câsștigate, acesta are o colecție impresionantă de 3 titluri de campion al României cu Steaua București, un titlu de campion al Bulgariei cu Ludogoret Razgrad, 2 cupe ale Ligii cu Steaua București, 2 cupe ale României cu FCSB și Steaua București și o Supercupă a României cu Steaua București.
Clubul nostru îi urează BUN VENIT și îi dorește să aibă parte de evoluții excelente în tricoul "vulturilor verzi", alături de colegi și staff-ul tehnic!", a anunțat Concordia Chiajna.
"Nu m-am mai simțit dorit". Adi Popa a rupt tăcerea, după plecarea de la CSA Steaua
La câteva zile după despărțirea de CSA Steaua, Adi Popa a oferit mai multe declarații la emisiunea Digi Sport Special. Mijlocașul a spus că și-ar fi dorit să mai continue la clubul roș-albastru, însă a simțit că nu mai este dorit și astfel s-a ajuns la o plecare a jucătorului.
"Când m-am întors din vacanță, nu știu ce s-a întamplat. Nu m-am mai simțit dorit, nu știu. Nu mi s-a transmis că s-a schimbat strategia, iar Oprița nu a vorbit cu mine să-mi spună că nu mă mai dorește. Eu am 3 promovări la activ și cred că îi puteam ajuta, dar este decizia clubului și trebuie să te supui.
Eu voiam să mai semnez pe doi ani, să îmi închei cariera acolo. Am discutat cu domnul comandant Bichir și a fost alături de mine, m-a dorit. Mai mult, nu știu cine nu m-a mai dorit sau cine s-a răzgândit. Există multe zvonuri", a spus Adi Popa.
Etichete: csa steaua , liga 2 , concordia chiajna , adi popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...