Exclusiv Tudorel Stoica se revoltă: "Dacă merită, de ce să nu promoveze? Vrem performanță în România sau nu?"
articol scris de Digi Sport05.04.2022, 20:45
CSA Steaua este una dintre formațiile care se află în play-off-ul ligii secunde, iar militarii speră în continuare să poată promova la finalul sezonului în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Trupa pregătită de Daniel Oprița a învins-o pe Petrolul Ploiești în ultima etapă, 2-1, și se află pe locul 4, cu 41 de puncte.
Tudorel Stoica nu e de acord cu interzicerea Stelei în Liga 1
Tudorel Stoica a fost unul dintre jucătorii care a cucerit alături de militari Cupa Campionilor în 1986, iar acum este un susținător al formației din Liga a 2-a antrenată de Daniel Oprița.
"Când vorbim de sport, vorbim de performanță. Nu văd de ce echipa Steaua nu ar putea promova. Și-a câștigat dreptul pe teren să fie în Liga a 2-a. Dacă o luăm așa, CSM București este sponsorizată de primărie. De ce Steaua să nu poată să intre în Liga 1 pentru că este sponsorizată de Armată.
Performanța fotbalului românesc o să fie extraordinară cu echipa precum Academica Clinceni, care mai rău încurcă. Pe noi ne interesează cine bagă bani și nu să facem performanțe. Cu ce vă deranjează pe dumneavoastră că Steaua e sponsorizată de Armată? Eu îmi spun părerea ca un fost sportiv.
Băieții și-au câștigat dreptul pe teren. Până nu se reglementează la nivel de Federație și valoarea fotbalului o să fie care e. Realitatea e în teren, în rezultatele internaționale și în calitatea jocului", a spus Tudorel Stoica, la Fotbal Club.
Clasament play-off Liga 2
LPF: Subiect închis, CSA Steaua nu poate obține dreptul de promovare pentru sezonul viitor de Liga 1
În ciuda tuturor eforturilor steliștilor, nu există șanse reale, cel puțin asta susține Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, care a reiterat că o echipă poate avea drept de promovare în Liga 1 doar dacă are forma de organizare necesară înainte de startul sezonului de Liga 2.
”În momentul ăsta, da (n.r. este clară situația de la CSA Steaua). Acum doi ani, în cazul lui FC Arges, se putea face la începutul sezonului acea transformare (n.r. din domeniul public în cel privat).
Cu alte cuvinte, CSA nu a apelat nici la acea posibilitate și nu are structură juridică care să îi permită accesul în Liga 1. Legea nu face distincție între modurile în care sunt susținute financiar cluburile, ci între modul în care sunt organizate echipele”, a spus Justin Ștefan, la Liga Digisport.
Etichete: csa steaua , promovare , liga 2 , tudorel stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...