"Nu ne e frică. E tânăr". Torje, glume pe seama vârstei lui Tamaș, care va împlini 40 de ani în curând
articol scris de Digi Sport23.10.2023, 23:13
Concordia Chiajna s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la Gloria Buzău, într-un meci disputat în etapa cu numărul 10 din Liga 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gluma făcută de Gabi Torje despre Gabi Tamaș
La finalul meciului cu Buzău, Gabi Torje s-a ținut de glume. Fostul fotbalist de la Dinamo a vorbit despre Gabi Tamaș, care va împlini 40 de ani pe data de 9 noiembrie.
"Păi de ce să ne fie frică să facem glume pe seama vârstei? Nu e ne e frică. E tânăr! Dar ce, credeţi că are 70 de ani şi nu mai înţelege şi aude glumele?", a spus Gabi Torje, amuzat.
Totodată, Gabriel Torje a vorbit și despre transferul fostului său coleg de la Dinamo, Dorin Rotariu, la FCSB.
O seară minunată, nu vreau să comentez, nu vreau să intru în polemici. Mă bucur pentru el că şi-a găsit echipă, să fie sănătos. Eu mă înţeleg bine şi cu tatăl şi cu unchiul lui. Sunt nişte oameni deosebiţi care m-au ajutat în carieră. Dorin e un băiat ok, el ştie ce e mai bine pentru cariera lui. Săp joace la FCSB sau să stea acasă, e alegerea lui„, a spus Gabi Torje.
La 12 ani de când au fost aproape să provoace o bătaie în Albania, Torje și Tamaș sunt din nou colegi
La Concordia Chiajna, Gabriel Torje îl are din nou coleg pe Gabriel Tamaș, așa cum s-a întâmplat în trecut la Dinamo și naționala României. Cei doi au fost protagoniștii mai multor escapade, iar una dintre acestea a avut loc la naționala României.
În octombrie 2011, România remiza la Tirana, 1-1, în preliminariile EURO 2012. După joc, Victor Pițurcă, selecționerul de atunci, le-a permis câtorva dintre ”tricolori” să meargă în oraș, iar ”Gașca” formată din Adrian Mutu, Gabi Torje, Dorin Goian, Gabi Tamaș a fost aproape de un conflict cu albanezii.
”Să vă povestesc o fază petrecută în Albania! Se întâmpla după un meci disputat într-o zi de marți, la Tirana, cu nea Piți selecționer. La final, ne-a zis că avem voie să ieșim câteva ceasuri în oraș, dar să nu întârziem mai mult de 1 dimineața.
Mutu juca atunci la Cesena, iar albanezul Bogdani îi era coleg. L-a sunat, l-a invitat la o cină, iar Adi a mai luat câțiva băieți: pe mine, pe Tamaș, pe Torje și încă cineva, nu-mi mai aduc aminte exact. Am mâncat, am băut un pahar cu vin, apoi am zis că mai mergem să continuăm încă puțin cu un șpriț.
Se făcuse cam zece și jumătate, iar ăsta, Bogdani, ne zice că nu prea mai ai unde să te duci, că sunt cam toate închise, dar ne-a recomandat un local aflat în apropiere. El a plecat acasă, iar noi ne-am dus la bar. Când am intrat acolo, o beznă de s-o tai cu cuțitul!”, povestea Dorin Goian, anul trecut, pentru playsport.ro.
Etichete: liga 2 , concordia chiajna , gabi torje , gabi tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...