Noul Petrolul, gata de start. S-au stabilit antrenorii şi preşedintele
27.07.2016, 11:02Noul Petrolul prinde contur. Fanii şi fostele glorii ale clubului galben-albastru vor înscrie în liga a patra noul club, care are misiunea de a continua tradiţia Petrolului, intrat în procedură de faliment în iunie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Operațiunile încep pe structura Petrolul 1952, o societate înființată în 2003 de fostele glorii ale "găzarilor", în frunte cu Mircea Dridea, dar care nu a activat până acum în nicio competiţie oficială.
Antrenorii noului Petrolul vor fi Octavian Grigore și Nicolae Constantin, iar președinte Cristi Vlad, care vor avea însă o misiune dificilă. Trebuie să alcătuiască rapid un lot de jucători. Noul sezon din liga a patra începe pe 13 august.
Grigore a evoluat întreaga carieră numai pentru Petrolul. A jucat 441 de meciuri şi a marcat 52 de goluri în prima ligă pentru ploieşteni, pentru care a jucat la seniori între 1982 şi 2000. Ca antrenor, Octavian Grigore a promovat în Liga 1 cu Petrolul, în 2003.
Noua structură speră să capete cât mai rapid din partea Primăriei Ploieşti dreptul de folosință pentru siglă, culori și palmares, revenite la municipalitate după falimentul vechiului club, ceea ce ar echivala cu recunoașterea continuității clubului înființat în 1924.
Noul Petrolul îşi doreşte să joace meciurile de acasă pe stadionul legendar al oraşului, "Ilie Oană" şi solicită spriiinul oamenilor de afaceri din judeţ pentru conturarea bugetului necesar sezonului viitor.
Unul dintre fotbaliştii emblematici ai ploieştenilor, Mircea Dridea, a anunţat că e dispus să contribuie cu 100 de euro lunar, din pensie, la bugetul Petrolului. "Vreau să cred că vom mai găsi încă o sută de oameni dispuși să facă același gest pentru a asigura banii pentru primul sezon. Cu 120.000 de euro pe an, clubul poate ataca promovarea în Liga a treia", a declarat Dridea.
"Până ne vom putea organiza într-o societate pe acțiuni, așa cum ne-am dori, avem nevoie de sponsori, de donații, plus banii pe care-i vom putea strânge din activități conexe ca să mergem înainte", a spus şi Grigore.
4 titluri și trei Cupe ale României are în palmares Petrolul, care va debuta în noul sezon al ligii a patra pe terenul câştigătoarei din sezonul trecut, FC Păuleşti, care a refuzat însă dreptul de participare în liga a treia
Etichete: petrolul , cristi vlad , octavian grigore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...