Noii acţionari ai Rapidului nu pot ţine jucătorii cu nume. Ultimul plecat e Emil Dică!
14.08.2013, 16:04Emil Dică este ultimul dintre fotbaliştii cu nume care au plecat de la Rapid, convins şi el că nu are niciun viitor dacă ar continua în actualele condiţii în Giuleşti. Mijlocaşul s-a îndreptat spre Ceahlăul, returnând cei 5.000 de euro pe care îi primise din restanţele de pe vremea lui Copos. În spatele acestei plecări se ascunde mult mai mult decât o simplă despărţire. Un tablou dezolant al unei realități crunte, ce ar putea împinge Rapid, în mai puțin de o lună, spre faliment.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Noii acţionari ai giuleştenilor şi-au consumat resursele într-o cauză pierdută, Liga 1, întrecându-se în declarații contradictorii, când mieroase, când războinice la adresa șefilor fotbalului. Politica lor seamănă cu cea dusă de George Copos şi pune în pericol soarta echipei pe care au declarat ca au preluat-o ca să o salveze. Tot ceea ce se întâmplă în Giulești este mult mai trist și mult mai îngrijorător decât pare la prima vedere. Suporterii par sleiți de puteri, iar echipa e debusolată și incapabilă să se lupte de la egal la egal chiar şi cu o echipă din Liga a 3-a, 1-3 în amicalul cu Ștefănești (DETALII AICI).
Vestea că nu vor mai putea juca în Liga 1 a decimat lotul Rapidului
Scenariul optimist ar fi acela în care acționarii actuali și administratorul judiciar scot din joben un plan viabil de reorganizare. Dar până la startul competiției în Liga a II-a a mai rămas teribil de puțin timp – probabil 7 septembrie. Iar vestea că echipa nu are dreptul de a evolua în Liga 1 a decimat lotul Rapidului. Acum a plecat şi Dică, iar asta îi dă planurile peste cap lui Marian Rada. Pentru antrenorul Rapidului, Emil era unul dintre cei pe care se baza că poate construi o echipă care să promoveze. De asemenea, Ionuţ Voicu a decis să se opereze după ce la meciul cu Viitorul i-a fost spart timpanul și se află pentru o lungă perioadă în convalescență. Mardare, Tibi Bălan și Păcurar, alți trei fotbaliști cu experiență, sunt la rândul lor accidentați și nu știu dacă vor continua și când anume vor putea juca. În fine, liderul Pancu nu poate face efort din cauza unor probleme serioase la genunchi.
Rada a refuzat Vasluiul, Tăbârcă s-a întors de la Brașov
Practic, la Pro Rapid Rada lucrează cu un lot care în urmă cu două sezoane se lupta pentru supraviețuire în Liga a III-a și este mai mult decât sceptic: “Nu sunt convins că în actualele condiții putem să rămânem în Liga a II-a. De promovare nu poate fi vorba!”, s-a confesat principalul giuleștenilor apropiaților.
De altfel, stafful tehnic e singurul compartiment unde se poate vorbi de stabilitate. Deși pe vremea când echipa era în Liga 1, actualii conducători lansaseră zvonuri cum că au de gând să îl schimbe pe Rada, acesta din urmă a oferit încă o dovadă de atașament, refuzând discuțiile cu Vasluiul imediat după plecarea lui Ilie Stan de la formația moldoveană. Mai mult, Rada l-a determinat pe fostul său secund să plece de la Brașov și să vină alături de el în Giulești. Sandu Tăbârcă a luat loc din nou pe banca tehnică a vișiniilor la amicalul cu FC Ștefănești.
Ce ar trebui să facă și nu face cuplul Cristescu-Zamfir
Cam acesta este tabloul nefardat al prezentului din Giulești. Cei care sunt obligaţi să pună lucrurile pe un făgaș normal sunt acționarii, care ar trebui să facă o minimă investiție pe termen scurt pentru achitarea salariilor restante pentru cei (foarte puțini) care nu au plecat deja. Apoi formarea unui lot capabil de promovare, precum și asigurarea unui stagiu de pregătire al echipei. Peste toate, tratarea cu maximă seriozitate a planului de reorganizare care va primi verdictul peste mai puţin de o lună. Datorează toate acestea măcar grupului de greviști despre care spun că sunt impresionaţi. Numai că, deocamdată, nu a existat nici măcar o discuție sinceră, bărbătească și cu cărțile pe masă din care suporterii Rapidului să ştie la ce se aşteaptă din partea lui Nicolae Cristescu şi a lui Nicolae Zamfir.
Etichete: rapid , rapid faliment , rapid liga 2 , rapid baraj chiajna , rapid decizie tas , exclusiv noii actionari ai rapidului nu pot tine jucatorii , rapid emil dica , a plecat si emil dica , rapid pierde jucatori , rapid patroni cristescu zamfir , rapid plan redresare financiara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...