Nicolo Napoli: “Nu știu dacă se va desființa echipa, dar situația este disperată!”
21.01.2014, 15:46FC Universitatea Craiova este în pericol să rateze cel puțin perioada de pregătire, dacă nu cumva și reluarea campionatului cel din de-al doilea eșalon. Conducerea clubului care îi aparține lui Adrian Mititelu a anunțat că reunirea a fost amânată până la o dată nedeterminată, câtă vreme oficialitățile județene nu vor permite revenirea grupării pe Stadionul “Ion Oblemenco”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dincolo de motivul invocat, oltenii se confruntă cu cea mai gravă criză de lichidități din istorie, fotbaliștii nefiind plătiți nici măcar o singură dată din iulie și până în prezent. Situație în care nu e deloc surprinzător că unii dintre aceștia condiționează revenirea la echipă de plata măcar parțială a datoriilor.
Într-o încercare aproape extremă, antrenorul Nicolo Napoli și președintele Marcel Iancu s-au deplasat săptămâna trecută la sediul Primăriei pentru a obține permisiunea ca fotbaliștii să se antreneze în incinta complexului (DETALII AICI), însă demersul acestora a rămas momentan fără niciun rezultat.
Într-o discuție avută cu Prosport, tehnicianul a catalogat situația drept una extrem de gravă, neexcluzând desființarea echipei-fanion a Olteniei.
“ (...) Discuțiile n-au dus până acum la niciun rezultat. Am vorbit cu oficialii Primăriei şi le-am solicitat să ne lase să ne pregătim pe “Ion Oblemenco”, dar nu am primit niciun răspuns ferm. Ne duc cu vorba.
(...) Acum așteptăm. Ce altceva putem face? Nu avem unde să ne pregătim în altă parte. Cred că avem dreptul de a ne antrena pe “Oblemenco”. Nu știu dacă echipa se poate desființa, cel care poate răspunde la această întrebare este patronul Adrian Mititelu. Sunt îngrijorat de ceea ce se întâmplă. Nu am deloc linişte.
Situaţia e disperată. Astfel de şicane se întâmplă de la începutul sezonului. Jucătorii erau pregătiți să vină la vizita medicală de luni, dar i-am sunat și le-am coomunicat să mai stea acasă. Ce să fac cu ei dacă nu avem unde să ne pregătim?”, a spus Napoli despre actuala stare de lucruri de la FC Universitatea Craiova.
Etichete: nicolo napoli , liga 2 digi sport , nicolo napoli craiova se poate desfiinta situatie grava , napoli fc universitatea craiova , antrenor fc universitatea craiova , reunirea fc universitatea craiova , mititelu situatie grava craiova , fc universitatea craiova probleme , promovare seria ii liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...