Moldovan a găsit banii pentru transferul lui 'Nico': „Trebuie să facem echipă competitivă”
18.12.2013, 20:59Tehnicianul rapidist Viorel Moldovan a declarat, miercuri seară, că obiectivul său este revenirea în prima ligă cu Rapid, subliniind că deja se gândeşte la transferuri pentru o echipă competitivă şi precizând că a găsit resursele pentru aducerea lui Daniel Niculae.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Fotbaliştii sunt artizanii, ei joacă, eu doar îi antrenez, dar trebuie să aibă grijă ce şi cum mănâncă, să nu se îngraşe, pentru că trebuie să ne pregătim pentru retur. Mă bucur că lucrez cu această echipă, sper să ne întoarcem pe prima scenă, pentru că acolo e locul Rapidului. Obiectivul meu pentru anul viitor este să ne întoarcem în prima ligă. Trebuie să ne facem însă o echipă competitivă, să ne întărim, deja mă gândesc la transferuri", a declarat Moldovan.
Moldovan a mai spus că nu ştie dacă Alexandru Ioniţă va rămâne la Rapid în continuare, dar şi-ar dori ca acesta să ajute echipa la promovare. "Mi-l doresc foarte mult pe Daniel Niculae, eu am găsit aproape în întregime resursele pentru a-l putea aduce la Rapid, care nu sunt deloc exagerate. Nu ştiu dacă Ioniţă va rămâne în continuare la noi, pentru că nu cunosc înţelegerea cu Astra, dar mi-aş dori să rămână să ne ajute la promovare. Dacă a fost vândut cu 700.000 de euro şi 50 la sută dintr-un viitor transfer cred că este o afacere interesantă pentru Rapid.
Mi-l doresc enorm pe Daniel Niculae, pentru că am nevoie de un vârf de atac sau poate doi. Nu ştiu dacă ni-l poate lua Astra, ei sunt o echipă cu bani, cu potenţial, eu mizez însă pe rapidismul lui. Lui Daniel Niculae îi curge sânge vişiniu, a fost crescut în Giuleşti. Chiar dacă nu a mai jucat demult, mai are goluri de dat, dar acum mingea e la el. Aştept un semn. Cred că vom găsi bani şi pentru cantonament, vom pleca în Antalya, într-un stagiu mai lung, împărţit în două", a menţionat Moldovan.
Etichete: rapid , transferuri , liga a doua , liga 2 , daniel niculae , atacanti , declaratii , mutari , viorel moldovan , echipa competitiva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...