Miting organizat pentru salvarea Argeșului, la Pitești
28.06.2013, 20:41Aproximativ 600 de persoane au participat la un miting de susţinere a echipei FC Argeş, la acţiunea de la Pitești fiiid prezenţi şi actuali şi foşti jucători ai formaţiei argeşene.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Mitingul, desfăşurat pe traseul Piaţa Prefecturii - Primărie, a fost organizat de asociaţia suporterilor echipei FC Argeş, fani care în ultimele două sezoane au protestat faţă de conducerea clubului şi nu au mai fost prezenţi la meciuri.
Alături de suporteri, la acţiune au participat şi actuali jucători ai echipei FC Argeş, dar şi foste glorii ca Viorel Moiceanu, Eduard Augustin şi Ilie Bărbulescu.
"Se zbârleşte pielea pe mine când aud aceste scandări, după ce pe unele le auzeam doar pe vremea când jucam şi era stadionul arhiplin. Aşteptăm cu toţii o implicare a autorităţilor şi o salvare a acestui club, pentru că nimeni nu îşi doreşte să dispară de pe harta fotbalului românesc", a declarat Viorel Moiceanu.
Suporterii şi-au propus prin organizarea acestui miting să sensibilizeze opinia publică, dar şi autorităţile locale, în speranţa găsirii unei soluţii pentru salvarea echipei. Fanii vor să se găsească o soluţie pentru preluarea echipei de la familia Penescu, care în ultima perioadă şi-a anunţat disponibilitatea de a ceda chiar şi toate acţiunile pe care le deţine la FC Argeş.
"Clubul a ajuns într-o situaţie grea. Sperăm să nu se desfiinţeze. Suntem neplătiţi de 5-6 luni, iar personal am ajuns să trăiesc din banii părinţilor", a declarat căpitanul echipei argeşene, Adrian Voicu.
În data de 14 iunie, administratorul delegat al clubului FC Argeş, Cătălin Barbu, a depus la Tribunalul Comercial Argeş cererea de intrare a clubului în insolvenţă, din cauza pierderilor de trei milioane de lei înregistrate în anul 2012, solicitare admisă de tribunal.
Etichete: fc arges insolventa , fc arges penescu , fc arges miting , fc arges tribunal , fc arges suporteri , fc arges fani , fc arges barbu , fc arges voicu , actiuni fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...