Exclusiv Mihai Rotaru, posibil investitor la CSA Steaua? Patronul Universității Craiova a intrat în direct și a lămurit problema
articol scris de Digi Sport16.03.2022, 18:22
În ultima vreme a circulat o veste conform căreia patronul de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, ar putea prelua CSA Steaua.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mihai Rotaru, despre posibila preluare a CSA Steaua: "Mă, sunteți nebuni? Nu există!"
"Ca să fac o glumă, pesemne că de la Decebal Rădulescu a venit asta, că numai el putea să scoată așa ceva. Nici măcar de glumă nu e bună asta. Adică stau 9 ani cu Mititelu în spate și acum mă apuc de Gigi Becali?
Asta înseamnă că sunt nebun. Dar acest zvon e de 4-5 ani, de când ei erau în Liga 4.
Singura relație pe care o am cu ei este că Oprița mi-a fost jucător în 2013 sau 2014 și că mă cunosc cu George Ogăraru. În rest, nu cunosc ce fac ei și așa mai departe.
Este exclus, e doar de glumă. M-au întrebat rude, prieteni, tot orașul spune că te duci la CSA Steaua. Mă, sunteți nebuni? Nu există!", a precizat Mihai Rotaru la Fotbal Club.
CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1
Deși joacă în play-off-ul Ligii secunde, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 din cauza statutului juridic. Aparține de Armată, așa că este club de drept public.
Pentru a fi în Liga 1, e nevoie de un investitor privat.
În schimb, Răzvan Burleanu a confirmat că echipa antrenată de Daniel Oprița are dreptul de a evolua în play-off, loc pe care și l-a câștigat prin prisma rezultatelor din sezonul regulat.
Cu toate acestea, CSA Steaua nu are dreptul de a ocupa unul dintre primele patru locuri - două care asigură direct promovarea în Liga 1, plus cele două care duc la barajul de promovare în Liga 1.
Așadar, dacă CSA Steaua termină sezonul competițional pe locul 3 sau 4, locul său va fi luat de ocupanta locului 5. Iată cum arată clasamentul în acest moment:
- Petrolul Ploiești - 49 puncte
- Universitatea Cluj - 42
- AFC Hermannstadt - 41
- CSA Steaua - 37
- Concordia Chiajna - 36
- Unirea Slobozia - 33
Etichete: csa steaua , mihai rotaru , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...