Mate Simon, cel mai tânăr fotbalist utilizat în Liga 2, în acest sezon. A debutat la 15 ani, 8 luni și 28 de zile
articol scris de Digi Sport18.04.2022, 15:23
Ultima etapă din play-out-ul sezonului 2021/22 în Liga 2 a adus un record în privința tinereții, datorită lui Mate Simon, portarul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mate Simon a fost titular și integralist în partida câștigată în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, la doar 15 ani, 8 luni și 28 de zile. Tânărul portar a ținut poarta intactă, iar Csikszereda s-a impus cu scorul de 5-0.
Mate Simon, cel mai tânăr jucător din Liga 2, în acest sezon
Născut pe 19 iulie 2006, Máté Simon a jucat anterior pentru echipele U16 și U17 ale clubului ciucan, în această etapă având șansa debutului la nivel de seniori. Recordul său vine să doboare performanța lui Ad. Moldovan, jucătorul Unirii Constanța, utilizat în această ediție la vârsta de 15 ani, 9 luni și 18 zile.
Reperul lui Moldovan vine însă după o partidă în care Unirea a folosit, într-un context special, foarte mulți jucători extrem de tineri. E vorba de meciul FC Buzău – Unirea Constanța 14-0, disputat în august 2021.
Alt jucător care nu a împlinit 16 ani când a fost pe teren în acest sezon , până acum, este Ianis Gândilă (FC Hermannstadt, împrumutat de la Interstar Sibiu) – 15 ani, 10 luni și 5 zile. În vreme ce alți jucători extrem de tineri, toți sub 17 ani, sunt Eduard Primaru (Dunărea Călărași), Andrei Jercălău (Petrolul Ploiești), frații Radu și David Ciurel (Ripensia Timișoara), Iustin Răducan (CSA Steaua), Cristian Ciupercă (Unirea Slobozia), Rareș Boroșu (Dacia Unirea Brăila) sau Ionuț Pelivan (Poli Iași), informează frf.ro.
Etichete: csikszereda , mate simon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...