Lincar și-a urecheat jucătorii după eșecul drastic cu U Cluj: "Asta e mentalitatea!"
articol scris de Digi Sport12.10.2020, 21:56
VIDEO Turris - U Cluj 1-4. Antrenorul gazdelor, Erik Lincar, le-a transmis elevilor săi că e momentul să se trezească și să adune puncte, pentru că altfel vor rata play-off-ul.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Turris a pierdut categoric cu U Cluj, iar Lincar și-a certat jucătorii: "E greu de digerat, mai ales că știam că întâlnim o echipă cu experiență. Au folosit mulți jucători defensivi la început, știam că vor fi periculoși pe contraatac. Văd că avem probleme să dăm gol, am avut situații de unu-la-unu cu portarul.
Eficiența este la un nivel scăzut. Este păcat că nu reușim noi să marcăm. Fotbalistul român nu înțelege că trei puncte înseamnă de trei ori mai mult decât un egal! Asta e mentalitatea. Ne și lipesc mulți jucători importanți, iar cei care au venit n-au reușit să se integreze. Eu am sperat și la 2-0, la 2-1, dar U Cluj a fost foarte periculoasă pe contraatac și ne-a taxat.
Trebuie să înțelegem că sunt doar 20 de etape, după care primele 6 merg în play-off", a spus Lincar, după eșecul cu U Cluj.
Turris Turnu Măgurele - U Cluj 1-4
U Cluj își continuă parcursul foarte bun de când a intrat sub bagheta lui Costel Enache în Liga 2. Gabi Tamaș și mai tinerii săi colegi au predat o lecție de fotbal în etapa 7.
”Șepcile roșii” s-au impus cu 4-1 și au urcat pe locul doi al ierarhiei din Liga 2.
Meciul a fost, de la un capăt la altul, la discreția ardelenilor. Și, totuși, meciul a avut parte de un moment care ar fi putut schimba soarta partidei. Exact la faza premergătoare primului gol, marcat de Nicola Pîrvulescu, Blănaru a ratat dintr-o poziție extraordinară. De altfel, trupa lui Eric Linkar a dominat startul partidei.
Și la faza golului, gazdele au avut parte de ghinion, pentru că portarul Duță a respins neinspirat în față.
Turris Turnu Măgurele - U Cluj 1-4 | Cine a făcut diferența
Apoi, în minutul 41, înaintea golului al doilea, marcat de Novac, Turris putea primi un penalty. Blănaru a fost lovit peste cap cu palmele de portarul gazdelor, Muțiu, în urma unei centrări a lui Sima.
În partea a doua, Turris a intrat cu ambiție pe teren și a reușit să marcheze, destul de repede, un gol ce ar fi putut relansa partida, prin Sălcianu.
Mult mai motivați, bine așezați în teren, dar și ”legați”, clujenii au arătat că pentru ei 2-0 nu este un scor periculos. Au mai marcat de două ori până la final prin tânărul Mâneran (18 ani) și același Novac și au arătat că în acest sezon chiar țintesc promovarea.
VIDEO Rezumatul meciului
Etichete: erik lincar , meciuri liga 2 , turris-oltul turnu magurele , turris turnu magurele , antrenor turris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...