Lincar a lăsat ”garda jos” la interviul de după meciul cu giuleștenii: ”Iubesc Rapidul! Am fost aproape să semnez cu ei”
articol scris de Digi Sport19.09.2020, 17:15
VIDEO Rapid - Turris 1-1. Erik Lincar, antrenorul oaspeților și fost jucător la Steaua, a tras primele concluzii după egalul dramatic obținut de echipa sa, grație golului marcat de Damașcan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lincar a dezvăluit și că a fost aproape de a ajunge la Rapid, pe vremea când George Copos era patronul echipei.
Erik Lincar: ”Iubesc Rapidul, dar ce să fac? Să le zic alor mei să se lase jos?”
„Din punctul meu de vedere, nu au avut nicio situație de a marca. E o echipă care cere penalty, care face spectacol. Au avut patru penalty-uri în trei etape, am încercat să ne ferim de acest lucru. Păcat că la singura lor acțiune mai periculoasă din a doua repriză au și reușit să marcheze.
Cred prea mult în acești băieți care au forța fizică peste nivelul Ligii 2. E un spectacol, e o competiție. Am reușit să egalăm, mă bucur, pentru că le dădeam lor posibilitatea să se distanțeze față de restul echipelor.
Mi-aș fi dorit să fie un meci cu suporteri. Să nu se înțeleagă că eu am ceva cu Rapidul, eu iubesc Rapidul. Am fost aproape să semnez cu Rapid, în era domnului Copos. Chiar apreciez această echipă.
În momentul de față sunt antrenor la Turris și îmi doresc să bat Rapidul cu fiecare ocazie. Le doresc, dacă sunt buni, să promoveze. Liga 1 are nevoie de Rapid, dar să o facă pe teren, prin joc, așa cum au făcut în primele etape.
E competiție! Ce să fac? Iubesc Rapidul, dar ce să fac? Să le zic alor mei să se lase jos că vine Rapidul? Niciodată! Și nu o să fac asta cu nimeni”, a spus Erik Lincar, după meciul cu Rapid.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid - Turris 1-1
Etichete: rapid , erik lincar , turris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...