Jucătorul trecut pe la Dinamo și Real Madrid a rupt tăcerea: "Totul arăta foarte bine"
articol scris de Digi Sport27.11.2022, 22:14
Dinamo a avut în curte mai mulți jucători cu CV interesant în perioada în care Pablo Cortacero a preluat clubul, însă totul s-a transformat rapid într-un coșmar, atât pentru fani, cât și pentru jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conducătorii spanioli s-au dovedit a fi "țepari", iar formația din Ștefan cel Mare a fost foarte aproape de colaps din cauza problemelor create de aceștia.
Tomas Mejias, după perioada petrecută la Dinamo
Unul dintre fotbaliștii ajunși la Dinamo în acea perioadă a fost portarul iberic Tomas Mejias, cel care a crescut la Real Madrid.
Acum, la aproape doi ani de despărțirea de club, spaniolul vorbește despre situația dificilă prin care a trecut.
"Totul arăta foarte bine la început. Un agent m-a sunat la momentul respectiv, mi-a spus că există posibilitatea să vin la Dinamo. Eu, fiind liber de contract, am acceptat, știind că este un club mare. Pe Cortacero sau Melero nu-i știam din Spania, nu știam cine sunt.
Auzisem de Cosmin Contra și Paul Anton, dar, la nivel personal, nu îi cunoșteam. Credeam că totul o să meargă bine. Cu suporterii n-am avut treabă, am încercat să dau tot ce am mai bun, am dat 100% la antrenamente, la meciuri. Am mai primit mesaj pe social media după ce am plecat, dar n-au fost probleme.
Nu mai trebuie să primesc niciun ban de la Dinamo. DDB mi-a dat două salarii inițial și încă două sau trei după, nu-mi mai amintesc exact. Cinci salarii primite în total pentru perioada petrecută la Dinamo, toate de la DDB, pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie și jumătate din ianuarie 2021, când am plecat de la club", a spus Mejias, conform Playsport.
Portarul, care acum este liber de contract, spune că se mai intersează de situația echipei.
"Pe lângă jucătorii spanioli de atunci, mai vorbesc cu Paul Anton. În ceea ce privește Dinamo, urmăresc echipa, dar nu foarte mult. Sunt, însă, la curent cu situația actuală. Știu că sunt în liga secundă, la jumătatea clasamentului", a mai spus ibericul.
- 1o partide a jucat Tomas Mejias pentru Dinamo
- Un meci a evoluat pentru prima echipă a lui Real Madrid
Etichete: real madrid , jucator dinamo , tomas mejias
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...